?Dacă
din punct de vedere juridic, Guvernul Tăriceanu mai are câteva
zile, din punct de vedere politic el trebuia să plece ieri?.
Afirmaţia îi aparţine liderului PD Emil Boc, care a declarat
că votul de marţi din Senat, când ordonanţa privind
restructurarea Guvernului a fost respinsă, a arătat că nu mai
există decât
o susţinere ?ultraminoritară? pentru
acest cabinet. ?Ce s-a întâmplat ieri, în
Senat, echivalează cu o retragere a încrederii, fără a fi
vorba despre o moţiune de cenzură?.
Democraţii au decis
miercuri excluderea din partid a senatorului Marius Marinescu, ?pentru
prejudiciile de imagine aduse partidului şi pentru atacurile la
adresa colegilor?.
Emil
Boc a negat existenţa unor negocieri cu PSD. ?Nu am avut negocieri
cu PSD, nu pot însă să nu recunosc că ne-am consultat din
când în când cu preşedintele României, cu
care ne-am întâlnit inclusiv ieri?, a precizat
preşedintele democrat.
EMIL BOC: NU AM NEGOCIAT CU PSD -
Antena3.ro