De asemenea, premierul i-a sfătuit pe elevii care au fost respinşi să înveţe pentru că există întotdeauna „o a doua şansă”.
"Pentru prima dată se cern valorile, se respectă competenţa şi o diplomă începe să prindă consistenţă, să aibă valoare pe piaţa muncii. Rezultatele sunt o poză a realităţii pe care o avem şi care nu trebuie cosmetizată”, a subliniat premierul.
Emil Boc i-a sfătuit pe cei care au picat examenul să se apuce iar de învăţat: „Celor care au picat bacalaureatul le spun că întotdeauna există a doua şansă şi că prin învăţare, prin muncă, prin burta pe carte, se poate recupera ce s-a pierdut în iunie. Nu este sfârşitul lumii dacã ai picat un examen. Acesta este cel mai important semnal pe care vrem sã îl dăm tuturor”, a declarat Boc.
Boc a spus cã încurajează performanţa, va susţine competenţele şi se va pronunţa pentru menţinerea standardelor de calitate impuse în învăţământ.