Antena 3 CNN Politică Elevii vor avea O NOUĂ MATERIE în programa şcolară, începând din 2014

Elevii vor avea O NOUĂ MATERIE în programa şcolară, începând din 2014

1 minut de citit Publicat la 17:39 01 Sep 2013 Modificat la 17:39 01 Sep 2013
Elevii vor avea O NOUĂ MATERIE în programa şcolară, începând din 2014
Foto: Agerpres
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, duminică, la şcoala de vară a PNL de la Constanţa, că din 2014 se vor introduce în programa şcolară ore de educaţie sanitară, în care elevii vor învăţa şi despre acordarea primului ajutor, el arătând că a avut o discuţie cu ministrul Educaţiei.
 
"Noi acum primul ajutor îl dăm de regulă prin serviciile medicale, prin SMURD de regulă. Dar ne gândim deja să facem un proiect de educaţie şi să începem din şcoală. Am vorbit cu colegul meu, cu ministrul Educaţiei, şi - anul ăsta nu reuşim - dar de la anul să introducem în programa şcolară ore de educaţie sanitară, în care va intra şi primul ajutor", a spus Nicolăescu, conform Mediafax.
 
El a arătat că se încearcă, de asemenea, şi revizuirea medicinii şcolare, despre care a afirmat că astăzi "e la pământ" şi că "de fapt, nu mai există", ca şi medicina comunitară.
 
"Sunt capitole din Legea Sănătăţii pe care le vom modifica în acest an şi sigur, pe măsură ce vom avea fonduri ca să facem şi achiziţii, o vom pune în aplicare. Creăm cadrul legal deocamdată şi sper că în doi-trei ani de zile, dacă Dumnezeu ne ajută, să avem bani mai mulţi şi eu sper să meargă economia României ca să avem bani mai mulţi, de acolo să putem să disponibilizăm. Dar poate să sensibilizăm autorităţile locale, să încerce şi ele să se implice, că nu costă mult, şi poate în anumite puncte importante din localităţi, acolo unde autorităţile locale ar trebui să ştie că se pot întâmpla accidente mai multe, că pot avea loc evenimente nefericite mai multe, să facă aşa ceva", a spus Nicolăescu.
 

×
x close