Antena 3 CNN Politică Elena Udrea, trimisă în judecată în dosarul "Gala Bute"

Elena Udrea, trimisă în judecată în dosarul "Gala Bute"

1 minut de citit Publicat la 08:21 22 Apr 2015 Modificat la 08:21 22 Apr 2015
udrea.jpg
Foto: Agerpres
Elena Udrea a fost trimisă în judecată în dosarul "Gala Bute". Alături de protejata lui Băsescu vor mai fi judecate alte şapte persoane, printre care Rudel Obreja şi Ion Ariton, fostul ministru al Economiei. 
 
Udrea are cinci capete de acuzare: trei infracţiuni de luare de mită, una de abuz în serviciu, şi o tentativă de obtinere pe nedrept de fonduri europene. 
 
Pentru infracţiunea de spălare de bani, procurorii au deschis deja un alt dosar. 
 
Procurorii o acuză pe Elena Udrea că a minţit în documente şi că a abuzat de funcţia de ministru ca să plătească organizarea galei Bute. Udrea a forţat susţinerea financiară a acestui eveniment sportiv, chiar dacă subalternii săi de la ministerul Dezoltării spuneau că este ilegal.  
 
Fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, este şi el acuzat de participaţie la abuz în serviciu şi folosirea influenței în scopul obţinerii de foloase necuvenite. Procurorii spun că Ariton a obligat 10 companii să-şi facă publicitate la gala Bute prejudiciindu le astfel cu peste 1.700.000 de mii de lei. Una dintre firmele care au sponsorizat Gala Bute cu 3 milioane de lei a fost cea a lui Adrian Gărdean. Banii urmau să ajungă în buzunarele fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, pentru ca acesta să achite creditul de 10 milioane de lei luat de firma acestuia pentru organizarea galei. În schimbul banilor, subaletrul Elenei Udrea la acea vreme, Gheorghe Nastasia, i-ar fi promis lui Gărdean că va facilita aprobarea finanţărilor pentru lucrările executate de Termogaz Company în cadrul programului "Schi pentru România". 
 
Anchetatorii mai spun că banii din sponsorizări ajungeau şi la postacii Elenei Udrea dar şi la anumite posturi de televiziune. Fostul ministru dădea ordin clar ce anume să apară în presă despre ea.  
 
La scurt timp după ce a aflat că va fi trimisă în judecată, Elena Udrea a cerut din nou să fie eliberată din arest preventiv. 
 
În total, în dosarul Gala Bute, alături de Elena Udrea, au fost trimise în judecată alte 7 persoane. 
 

×
x close