Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute miercuri seara de Interpol în Costa Rica, în zona Sabana Oeste. Cele două, care sunt căutate pentru a ispăși pedepse pronunțate de justiția din România, au fost ridicate de pe stradă, la câteva ore una după cealaltă.
Cele două femei au fost plasate în custodie judiciară în San Jose, anunță Organismului Judiciar de Investigație din Costa Rica.
Vestea reținerii lui Udrea apare la două săptămâni după ce aceasta a născut o fetiță.
Agenții au arestat două femei străine, la solicitarea autorităților române
În cazul unei persoane, reținerea s-a făcut în baza acuzațiilor de luare de mită și abuz de putere, în timp ce în cazul celei de-a doua persoane pentru infracțiunile de luare de mită și corupție.
Agenții anchetei judiciare, prezentate în Biroul Central Național - INTERPOL Costa Rica, în colaborare cu oficiali ai Direcției de Informații și Securitate Națională (DIS), după o perioadă de supraveghere și monitorizare, au oprit miercuri două femei din România, în vârstă de 44 de ani, la solicitarea autorităților române.
Una dintre femei numită Udrea, a fost dată în urmărire de pentru infracțiuni de luare de mită și abuz de putere, emise de INTERPOL București, scrie Hotnews.
Cealaltă femeie reținută este numită Bica și era căutată pentru infracțiunile de luare de mită și corupție.
Ambele femei au fost plasate în custodia Curții Penale din San José
Presa locală a scris că, din cauza cererilor de azil depuse de Elena Udrea şi Alina Bica, cele două nu pot fi extrădate imediat. Tribunalul ar putea să aprobe măsuri preventive, până când autoritatea pentru migraţie va decide dacă le acordă sau nu statut de azilant.