Antena 3 CNN Politică Elena Udrea nu mai vrea să fie ministru: Intru în staff-ul de campanie al lui Traian Băsescu

Elena Udrea nu mai vrea să fie ministru: Intru în staff-ul de campanie al lui Traian Băsescu

1 minut de citit Publicat la 00:42 23 Oct 2009 Modificat la 00:42 23 Oct 2009
Elena Udrea nu mai vrea să fie ministru: Intru în staff-ul de campanie al lui Traian Băsescu
Ministrul demis al Turismului şi interimar al Mediului, Elena Udrea, anunţă că a decis să nu facă parte dIn Cabinetul Croitoru, lucru pe care susţine că deja i l-a comunicat atât acestuia cât şi premierului demis Emil Boc, ea urmând să se alăture staff-ului de campanie al lui Traian Băsescu.
"Având în vedere importanţa validării Guvernului Croitoru în Parlament, în contextul crizei economice actuale, am decis să nu fac parte din Cabinetul acestuia. I-am informat cu privire la acest lucru atât pe premierul Emil Boc, preşedintele PDL, cât şi pe preşedintele României, Traian Băsescu", afirmă Udrea, într-o declaraţie de presă dată publicităţii joi seară şi citată de Mediafax.
Udrea susţine că a luat această decizie "pentru a nu permite" parlamentarilor PSD şi PNL să invoce prezenţa ei în echipa de miniştri ca pretext pentru un vot negativ la adresa noului Cabinet.

"De mai bine de trei luni sunt ţintă a unei campanii PSD şi PNL de discreditare a activităţii mele ca ministru, în încercarea de a crea un prejudiciu de imagine PDL şi candidatului nostru la preşedinţie", scrie Udrea.

Ministrul demis al Turismului îi acuză pe liderii PSD şi PNL, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, susţinând că toate acţiunile din ultimul timp atât ale lor, cât şi "ale camarilelor lor" nu au nicio legătură cu adevărul şi interesele cetăţenilor, ci doar cu interesele lor electorale.

Udrea susţine că, având în vedere miza confruntării din scrutinul prezidenţial, precum şi "mijloacele murdare, de tip mafiot, folosite de PSD şi PNL în această campanie", a ales ca, după validarea Guvernului Croitoru în Parlament, să se alăture staff-ului de campanie al lui Traian Băsescu.

Vezi ce a scris Elena Udrea pe această temă


Antena3.ro

×
x close