Antena 3 CNN Politică Elena Udrea îl atacă pe Traian Băsescu

Elena Udrea îl atacă pe Traian Băsescu

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 17:54 23 Aug 2014 Modificat la 17:54 23 Aug 2014
udre.jpg
Foto: Agerpres
Preşedintele PMP, Elena Udrea, a comis o gafă de proporţii.

Într-un comunicat de presă al partidului pe care îl conduce scrie negru pe alb că Traian Băsescu NU urmăreşte interesul naţional.

"Pe 4-5 septembrie urmează să aibă loc Summit-ul NATO de la Newport (Marea Britanie). A discuta despre suspendarea Preşedintelui în condiţiile în care la acest Summit se vor discuta probleme extrem de importante de politică externă şi de securitate internaţională, în contextul conflictului armat din Ucraina, dovedeşte faptul că Victor Ponta şi Traian Băsescu nu urmăresc nicio clipă interesul naţional", se arată în comunicatul iniţial.

Cei de la PMP au remediat între timp greşeala, pe pagina oficială a partidului, iar numele lui Traian Băsescu a fost înlocuit cu cel al lui Călin Popescu Tăriceanu.

Daniel Florea, deputat PSD, Mihnea Predeţeanu, specialist în comunicare, şi Bogdan Nica, membru PLR, au comentat, sâmbătă, la "Ediţie de weekend", gafa majoră făcută de Elena Udrea.


Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii.

×
x close