Elena Udrea recunoaşte că i-a dat dreptate premierului Victor Ponta cu privire la numirea Codruţei Kovesi în fruntea DNA. Fostul ministru al Dezvoltării a declarat că ştia că nu e cea mai bună opţiune, însă a negociat pentru numirea acesteia pentru că aşa îşi dorea Traian Băsescu.
În plus, Udrea mai spune că şefa DNA şi-a schimbat brusc atitudinea după încheierea mandatului lui Traian Băsescu.
"Pentru că nu exista un acord şi pentru că preşedintele României îşi dorea foarte mult ca doamna Kovesi să conducă DNA, dar nu exista un acord şi un dialog cu primul ministru, cu Victor Ponta, am avut o discuţie cu Ponta în care s-a convenit până la urmă pe această propunere. (...) Eu ştiam că Ponta are dreptate, dar asta era. A fost dorinţa preşedintelui să o numească în această funcţie, iar rolul meu a fost să negociez asta", a declarat Elena Udrea, la un post de televiziune.