USL a anunţat că îi va acţiona în judecată pe Elena Udrea, Adriean Videanu şi Liviu Negoiţă, după ce lideri ai PDL au afirmat că Robert Negoiţă, candidatul Uniunii la Primăria Sectorului 3, este numit proxenet de o parte a presei, acuzându-l că îl monitorizează pe contracandidatul său de la PDL, scrie
Mediafax.
"Agresivitatea fără precedent a căpeteniilor portocalii Elena Udrea, Adriean Videanu şi Liviu Negoiţă la adresa candidatului USL pentru Primăria Sectorului 3, Robert Negoiţă, arată disperarea cu care aceştia se agaţă de putere. În loc să atace cu înverşunare şi fără urmă de moralitate, mai bine ar fi apărat drepturile cetăţenilor români şi nu ar fi permis tăieri abuzive şi aberante de salarii şi pensii", se arată într-un comunicat al USL.
Atacurile PDL sunt motivate de faptul că "Liviu Negoiţă a transformat Sectorul 3 într-o afacere personală şi de partid", bugetul primăriei acestui sector fiind transformat "în principala sursă de finanţare a PDL", acesta fiind "surprins că, pentru prima oară, toate aceste detalii sunt aduse la cunoştinţa publicului".
"Doamna Elena Udrea, preşedinte al PDL Bucureşti şi prietenă intimă cu domnul Liviu Negoiţă, îşi joacă, în Sectorul 3, influenţa şi puterea pe care o are astăzi în PDL. Opţiunea pentru Liviu Negoiţă este o opţiune pentru Elena Udrea", susţine USL.
Un alt motiv al atacurilor PDL este, în opinia USL, faptul că Adriean Videanu, prezentat drept "naşul şi partenerul de afaceri al lui Liviu Negoiţă, precum şi unul din principalii finanţatori ai PDL", este "profund interesat de prezervarea structurilor oculte de finanţare pentru grupul său de interese".
Democrat-liberalul Adriean Videanu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Robert Negoiţă, candidatul USL la Sectorul 3, numit "proxenet" de o parte a mass-media, duce o campanie în care îl monitorizează 24 de ore din 24 pe primarul Sectorului 3, Liviu Negoiţă (PDL).
La rândul său, purtătorul de cuvânt al campaniei PDL, Traian Ungureanu, a spus că la Sectorul 3 există o mare presiune făcută de Robert Negoiţă care a transformat campania electorală "în cea mai abjectă campanie desfăşurată vreodată în România". El a adăugat că Robert Negoiţă foloseşte toate "metodele de tip de mafiot şi de tip interlop", începând cu plimbatul pensionarilor cu autocarele.