Elena Lasconi i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să vină cu explicații privind anularea alegerilor prezidențiale de acum o lună. Președintele USR spune că românii încă nu știu ce s-a întâmplat „atât de grav” încât a fost necesară anularea scrutinului și de ce nu a fost nimeni tras la răspundere.
„Acum fix o lună, alegerile prezidențiale din România erau anulate. Nici astăzi nu știm exact de ce! Decizia CCR de acum o lună ne-a împărțit în două tabere: unii care au răsuflat ușurat și spun că era singura soluție pentru a păzi democrația și noi, ceilalți, cei care au atras atenția că am avut de-a face cu un gest brutal, contrar democrației și care poate avea efecte majore pe termen lung”, a scris președintele USR pe Facebook.
Elena Lasconi i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să vină cu explicații.
„Dar, indiferent de ce credem despre decizia CCR, TOȚI suntem de acord cu un lucru: statul român ne datorează răspunsuri și nu le-a dat nici după o lună. Avem nevoie să știm DE CE au fost anulate alegerile. Dacă s-a întâmplat ceva atât de grav încât a fost anulat un scrutin prezidențial, cum de nimeni nu e vinovat cu nimic? Cum de nu avem responsabili pentru asta? Klaus Iohannis și cei de la vârful statului român ne datorează explicații
(...) La o lună de la anularea alegerilor, nu putem sta cu ochii închiși! Le cer celor care și-au asumat această decizie fără precedent să iasă și să ne explice tuturor ce joc au făcut. Să explice, să ne ceară scuze și să plece.”, a scris Elena Lasconi pe Facebook.
„Nici azi nu avem fixat un calendar pentru alegeri. Mă întreb de ce, în condițiile în care de fiecare dată când am stat față în față cu Marcel Ciolacu și cu Ilie Bolojan, au spus răspicat că aceste alegeri sunt o prioritate pentru România.
Mi-au cerut mie să mă retrag din această cursă. Asta a fost, de fapt, prioritatea lor! Am spus-o și o repet: nu a fost și nu este despre mine. Este despre noi toți! Democrația este fragilă și trebuie apărată în fiecare zi. Orice derapaj are consecințe. România nu este o moșie pe care ei sunt vătafi! România este un stat democratic, în care cetățenii merită respect!”, a concluzionat Elena Lasconi.
Și Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a cerut explicații cu privire la anularea primului tur al alegerilor prezidențiale,
într-un interviu acordat Antena 3. De altfel Nicușor Dan a declarat că până nu este clarificată decizia CCR, românii nu ar trebui să fie chemați la vot din nou.
Călin Georgescu și Elena Lasconi ar fi intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, dacă scrutinul nu ar fi fost anulat de Curtea Constituțională a României. Niciunul dintre candidați nu a anunțat retragerea candidaturii. Între timp însă s-au anunțat noi candidaturi față de anul trecut: Nicușor Dan, Daniel Funeriu și Crin Antonescu. Cel din urmă a fost propus în calitate de candidat unic al coaliției PSD-PNL-UDMR, însă a anunțat că
își suspendă candidatura.