Antena 3 CNN Politică Elena Lasconi face apel la membrii USR să o apere în războiul cu puciștii. ”Vă chem alături de mine”

Elena Lasconi face apel la membrii USR să o apere în războiul cu puciștii. ”Vă chem alături de mine”

A.D.
2 minute de citit Publicat la 14:56 14 Apr 2025 Modificat la 14:56 14 Apr 2025
elena lasconi da declaratii de presa foto agerpres
Președinta USR a declarat în mai multe rânduri că nu are de gând să se retragă din cursa prezidențială în favoarea lui Nicușor Dan.Foto: Agerpres

Elena Lasconi le-a transmis, luni, un apel membrilor USR, pe care îi cheamă să o apere în lupta pe care o duce cu liderii propriului partid, care chiar luni, într-o ședință la care ea nu a participat, l-au desemnat pe Dominic Fritz să se ocupe de banii formațiunii, în contextul în care ei i-a fost tăiat accesul la finanțarea campaniei electorale. 

”Vă scriu în calitate de Președintă a USR și candidat oficial desemnat de Congresul partidului pentru funcția de Președinte al României.

Suntem într-un moment critic pentru partidul nostru și pentru credibilitatea pe care o avem în fața cetățenilor. În mijlocul acestei campanii prezidențiale, avem nevoie mai mult ca oricând de claritate, unitate și respect față de ceea ce ne leagă: valorile fondatoare ale USR și Statutul care ne ghidează. Statutul USR nu este doar un document tehnic.

Este contractul nostru de încredere. Este fundamentul care ne deosebește de vechile partide și garanția că orice decizie importantă se ia democratic, transparent și în respect față de membrii USR și față de cetățenii care cred în noi. În aceste zile dificile, am văzut cum ordinea statutară si legile din Romania au incalcate in mod flagrant.

Este datoria noastră, a tuturor, să reafirmăm că respectarea Statutului si a legilor, este singura cale prin care putem merge mai departe cu demnitate și forță politică. Fac apel la fiecare dintre voi să rămână implicat, solidar și ferm în apărarea deciziei Congresului USR de desemnare a candidatului la alegerile prezidentiale, a principiilor democratice și a legitimității instituționale a partidului nostru. În numele acestor principii, vă chem alături de mine pentru a duce această campanie până la capăt.

Mai avem cateva zile decisive. Vă invit la mobilizare totală: în stradă, în filiale, în online, în comunități. Orice mesaj, orice acțiune, orice gest de susținere contează. USR poate câștiga doar dacă e unit și credibil. Iar credibilitatea vine din coerență, onoare și respect pentru propriile reguli. Nu putem cere încredere de la români dacă noi înșine nu ne respectăm deciziile proprii. Vă cer, cu toată responsabilitatea funcției pe care o dețin, unitate și loialitate față de partid și față de candidatura oficială validată de Congresul USR. Vă mulțumesc pentru munca, energia și curajul vostru. USR merge mai departe. Iar împreună vom reuși”, este apelul lansat de Lasconi pe grupurile interne de comunicare ale USR. 

BEC a decis sâmbătă că USR nu are voie, din punct de vedere legal, să facă campanie pentru Nicușor Dan, având în vedere că există un candidat oficial al partidului, în persoana Elenei Lasconi. 

 

×
x close