Antena 3 CNN Politică Ecaterina Andronescu şi ordinul de schimbare a directorilor de şcoli, la judecata Coaliţiei

Ecaterina Andronescu şi ordinul de schimbare a directorilor de şcoli, la judecata Coaliţiei

3 minute de citit Publicat la 10:23 21 Sep 2009 Modificat la 10:23 21 Sep 2009
Ecaterina Andronescu şi ordinul de schimbare a directorilor de şcoli, la judecata Coaliţiei
Liderii PDL se cramponează să facă din subiectul Andronescu şi din ordinul emis de aceasta pentru schimbarea unor directori de şcoli unul din principalele probleme care trebuie rezolvate astăzi în şedinţa coaliţiei. Cu ameninţarea remanierii plutind deasupra propriului ministru, partenerii social-democraţi fac pe împăcuitorii ironici, susţinând că există teme mai importante decât episodul Andronescu. Miza ordinului ministrului Educaţiei este importantă pentru ambele părţi: în prag de alegeri prezidenţiale, democrat-liberalii îşi văd scoşi din funcţii directorii de şcoli pe care i-au susţinut pentru instalarea în aceste funcţii, iar social-democraţii au o şansă pentru a acapara şi extinde controlul asupra acestei categorii profesionale cu atribuţii complexe în organizarea secţiilor de vot şi desfăşurării alegerilor.

PDL invocă protocolul...

Democrat-liberalii continuă să ceară retragerea ordinului ministrului Educaţiei. Secretarul general al PDL, Vasile Blaga a declarat, la venirea la şedinţa biroului Coaliţiei, premierul şi-a spus punctul de vedere în legătură cu subiectul Andronescu, iar ordinul emis de ministrul Educaţiei trebuie revocat. În ceea ce priveşte posibilitatea remanierii lui Andronescu, ministrul Dezvoltării a invitat presa să citească ce prevede protocolul de guvernare dintre cele două părţi.
Întrebat în legătură cu situaţia ministrului Andronescu, premierul Emil Boc a reiterat faptul că "programul de guvernare se execută, nu se discută".
În cazul în care premierul Emil Boc decide revocarea lui Andronescu, Protocolul Coaliţiei îl obligă doar să informeze partidul partener de guvernare în ceea ce priveşte remanierea unui ministru şi că decizia de eliberare din funcţie a unui membru al Cabinetului îi aparţine, în calitate de prim-ministru. Controversele legate de dreptul de revocare a unui ministru de către premier au fost iscate de reacţia preşedintelui PSD, Mircea Geoană, la auzul ultimatumului lui Boc. El a declarat, vineri, că o decizie de schimbare din funcţie a ministrului Educaţiei nu poate fi luată de către premierul Boc singur şi că aceasta trebuie discutată în coaliţia de guvernământ.

...PSD, "curajul" democrat-liberalilor în a "se bate cu o femeie"

Geoană a apreciat, astăzi, că există subiecte mai importante decât cel legat de Ecaterina Andronescu. Secretarul general interimar al PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, la rândul său, că ordinul nu ar trebui să fie retras şi nici ministrul Ecaterina Andronescu nu ar trebui să fie remaniată.

"Nu are de ce să fie schimbată pentru că a emis un ordon pentru a repara numirile politice pe care le-au făcut inspectorii şcolari ai PDL", a subliniat Dragnea.

Cu un ministru aparţinând filialei sale în corzi, preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a luat încă o dată peste picior PDL, constatând ironic că democrat-liberalii fac circ şi "se bat cu o femeie", dar atunci când "îi cheamă Traian Băsescu şi-i calcă în picioare, merg pe sub masă".

"Băieţii ăştia, dacă ar fi atât de vorbăreţi când îi cheamă Traian Băsescu şi-i calcă în picioare, aş mai zice. Dar se bat cu o femeie. Ăsta este nivelul la care pot să facă faţă", a spus Vanghelie. El a susţinut că Andronescu "îşi face treaba, în timp ce toţi bărbaţii viteji din PDL au sărit pe ea".

Controlul politic asupra conducerii şcolilor, adevărata miză

Cu toate acestea, parlamentarii PDL cer demiterea acesteia pentru afrontul dus şi aşteaptă astăzi o poziţie oficială a ministrului Educaţiei faţă de problema directorilor de şcoli. În cazul în care Andronescu rămâne pe poziţii, deputaţii democrat-liberali sunt decişi să ceară public schimbarea acesteia din funcţie. Graba PDL este explicată şi de faptul că ordinul ministerului este deja în vigoare, inspectoratele şcolare fiind obligate, în termen de maximum 48 de ore, să transmită Ministerului Educaţiei lista cu propunerile de numire a cadrelor didactice prin detaşare pentru funcţiile de conducere din unităţile şcolare.
Parlamentarii PDL îi mai impută ministrului de resort şi demiterea, în ultima perioadă, pe "criterii politice", a sute de directori de şcoli, fapt care a provocat nemulţumirea filialelor democrat-liberale din teritoriu.
De cealaltă parte, liderul senatorilor social-democraţşi, Toni Greblă a ţinut să explice că ordinul emis de Andronescu nu face decât să rezolve problema numirilor politice la nivelul directorilor de şcoli, unde s-au constatat mai ales că aceste desemnări au fost începute chiar de reprezentanţii PDL. Social-democratul Gheorghe Nichita a întărit această ipoteză, acuzând PDL că "schimbă deja de câteva săptămâni bune directorii din localităţi". "Doar la Botoşani sunt foarte mulţi directori schimbaţi. Vom discuta acest aspect astăzi, dacă lucrăm cu două jumătăţi de măsură", a exemplificat Nichita.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
x close