Antena 3 CNN Politică Duvăz: Băsescu şi PDL au încercat reeditarea Pieţei Universităţii la 20 de ani de la Revoluţie

Duvăz: Băsescu şi PDL au încercat reeditarea Pieţei Universităţii la 20 de ani de la Revoluţie

1 minut de citit Publicat la 13:54 02 Dec 2009 Modificat la 13:54 02 Dec 2009
Duvăz: Băsescu şi PDL au încercat reeditarea Pieţei Universităţii la 20 de ani de la Revoluţie
Preşedintele Traian Băsescu şi PDL încearcă să reediteze în mod jalnic Piaţa Universităţii la 20 de ani de la Revoluţie, dând dovadă că nu au învăţat nimic din exerciţiul democratic, a afirmat miercuri purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz referindu-se la manifestaţiile spontane care au urmat în diferite localităţi ale ţării semnării parteneriatului pentru Timişoara dintre PSD-PNL şi PNŢCD. Duvăz a invocat şi conţinutul unei scrisori deschise semnat de 15 organizaţii ale revoluţionarilor din Timişoara,prin care se reproşează filialei locale a PDL, dar şi şefului statului modul nedemocratic în care au reacţionat în momentul parafării acestui pact.

?Am aici o scrisoare deschisă, în care sunt semnatari ai tuturor organizaţiilor revoluţionare neconstatare din Timişoara, adresată preşedintelui PDL Timiş şi domnului Traian Băsescu, preşedintele româniei. Dau citire numai primei fraze: la 20 de ani de la revoluţie dovediţi că nu-aţi învăţat nimic din exerciţiul democratic. Asta, pentru ca să spulberăm mitul. Un grup de oameni a protestat cu oarecare violenţă şi s-au creat anumite momente penibile. Din păcate acţiunea a fost gestionată şi inventată de PDL. E trist că la 20 de ani am ajuns să mutăm dezbaterile politice în stradă? a afirmat Duvăz.

Reprezentantul PSD a apreciat că tactica aplicată de PDL vine ca urmare a măririi diferenţei în sondaje dintre candidatul lor şi cel cel social-democrat. ?Traian Băsescu ştie că există o diferenţă de 8 % între el şi Mircea Geoană şi atunci nu mai are altă soluţie decât a stârni şi alimenta cu fantasme de tipul comunismului la 20 de ani după ce a şi-a dat obştescul sfârşit, sau al Moscovei, după 18 ani de la dispariţia URSS. Domnul Băsescu foloseşte instrumentul altercaţiilor încercarea jalnică de reeditare penibilă a momentului Pieţiei Universităţii în care activiştii scoşi, aduşi, sau pur şi simplu câţiva creduli încercau, tot aşa de jalnic să cânte imnul Pieţei Universităţii? a mai afirmat Duvăz.

Antena3.ro

×
x close