Antena 3 CNN Politică Duşa: Nu comentez declaraţiile lui Stroe. Mâine vom face publică situaţia

Duşa: Nu comentez declaraţiile lui Stroe. Mâine vom face publică situaţia

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 12:21 19 Aug 2012 Modificat la 12:21 19 Aug 2012
Duşa: Nu comentez declaraţiile lui Stroe. Mâine vom face publică situaţia
Foto: Agerpres
Ministrul de Interne, Mircea Duşa, nu a dorit să comenteze declaraţiile ministrului Radu Stroe referitoare la modificările din listele electorale şi a spus că situaţia din listele va fi prezentată public luni.

"Mâine (luni - n.r.) prezentăm public situaţia din listele electorale. Nu comentez declaraţiile lui Radu Stroe", a declarat, duminică, ministrul Mircea Duşa, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Şeful de la Interne a adăugat că speră ca judecătorii de la Curtea Constituţională să aibă acum toate datele necesare ca să ia o decizie în privinţa referendumului.

"Sper ca judecătorii CCR să se pronunţe marţi", a încheiat ministrul Duşa.

Ministrul de Interne Mircea Duşa a reafirmat că recensământul populaţiei nu are nicio legătură cu listele electorale permanente, ci reprezintă o evaluare a persoanelor care trebuiau eliminate de pe liste.

Ministrul delegat al Administraţiei, Radu Stroe, a declarat, duminică, faptul că sunt modificări majore în listele electorale permanente şi acestea ar putea ''răsturna'' situaţia de la Curtea Constituţională.

Declaraţia demnitarului vine după ce au fost primite toate datele cerute administraţiilor locale. 


×
x close