Despre preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că este unul dintre admiratorii săi ceea ce i-a atras şi mulţi duşmani. ?Mi-am făcut mulţi duşmani pentru că îl admir pe Băsescu. El a fost şi este bine intenţionat? însă ?de fiecare dată când vrei să faci un lucru bun se găseşte câte un Gică contra. Nu este deloc frumoasă politica, sunt oameni frumoşi care se ocupă de un lucru urât?, a spus Dragomir.
În ceea ce priveşte situaţia din România şi felul în care vom evolua, deputatul PRM este de părere că ?ne aflăm într-o perioadă critică cu oameni nepotriviţi la locuri potrivite. Suntem bataia de joc a intregii Europe care încearcă să-şi arunce gunoaiele la noi iar nouă ne cer programe infernale fără să ne dea nici o consultanţă, suntem împinşi să vindem ieftin şi să cumpărăm scump.?
Dumitru Dragomir a încheiat, totuşi, într-o notă optimistă afirmând că are ?încredere în alegeri, indiferent dacă se fac uninominale sau nu, am încredere că, de data aceasta, vom şti să ne alegem conducatorii.?
Antena3.ro