Antena 3 CNN Politică Dragnea amenință cu plângere penală, în cazul mesajelor secrete din PSD apărute în presă

Dragnea amenință cu plângere penală, în cazul mesajelor secrete din PSD apărute în presă

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 16:31 06 Iun 2017 Modificat la 16:31 06 Iun 2017
o_1bhupegd1phk248qdo6j51esb8.jpg
Foto: Agerpres

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că ar trebui făcută o plângere cu privire la presupusele conversaţii ale unor membri ai partidului pe WhatsApp, precizând că unii dintre colegii săi se consultă cu avocaţi pe acest subiect. 

"Şi eu aş vrea să văd dacă acele conversaţii sunt adevărate. Ăsta este un aspect. Un alt aspect, cred că, totuşi, am vorbit cu colegii mei, consultă de câteva zile câţiva avocaţi, cred că ar trebui făcută o sesizare, o plângere, ceva de genul ăsta, ca să vedem, dacă acele conversaţii sunt adevărate, cum au fost obţinute. Sigur că poate părea un moft, ni s-a mai spus asta, că secretul corespondenţei şi al convorbirilor private trebuie respectat, să vedem dacă a fost respectat", a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului. 

Întrebat dacă recunoaşte vreunul dintre mesajele pe care se presupune că le-ar fi scris pe acel grup, Dragnea a spus că nu păstrează toate conversaţiile pentru că ar însemna să îi "bubuie telefonul". 

"Nu îmi aduc aminte ce am mai spus atunci cuvânt cu cuvânt, dar, dacă acele conversaţii sunt adevărate, eu aş vrea să văd probe indubitabile, nu print screen-uri", a spus el. 

Dragnea a arătat că, în perioada mitingurilor împotriva Ordonanţei 13, a făcut în permanentă apel public şi în interiorul PSD să nu fie încurajată de către membrii partidului niciun fel de manifestaţie. 

"Nu era vorba de contra-manifestaţie, era vorba de organizarea unui miting sau unor mitinguri. Am spus-o foarte clar, mi-am atras critici chiar din interiorul partidului atunci, pentru că erau foarte mulţi colegi nervoşi, pe bună dreptate, unii care sunt nervoşi şi acum şi cu toate astea nu am cedat, nu am fost de acord ca oamenii să iasă în stradă organizaţi de către PSD", a menţionat preşedintele social-democraţilor. 

El a explicat că PSD are mai multe grupuri pe WhatsApp - pe Camera Deputaţilor, Senat, pe regiuni. 

"Suntem un partid foarte deschis şi colaborăm din interior cu toate serviciile", a încheiat el. 

Citiți și Trădare în PSD. Mesajele secrete ale lui Liviu Dragnea și ale liderilor PSD din perioada Ordonanței 13

×
x close