Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că nu este exclusă o alianţă a PSD cu PNL şi chiar cu PC, întrucât România are nevoie de o opoziţie puternică, riscând altfel să se îndrepte spre dictatură, potrivit
Mediafax.
Întrebat cum comentează afirmaţia lui Varujan Vosganian potrivit căreia social-democraţilor le-ar "prinde bine" o alianţă cu PNL, Liviu Dragnea a spus că, deşi nu ştie cât de posibilă este o asemenea alianţă, această variantă nu este exclusă.
"Să ştiţi că nu este exclusă această variantă (o alianţă cu PNL - n.r.). Nu ştiu cât este de posibilă, dar toate forţele politice democratice din România, şi mă refer în primul rând la cele parlamentare, PNL, PC şi PSD, trebuie să facă un front comun şi să colaboreze foarte strâns pentru a contracara abuzurile actualei puteri", a declarat Liviu Dragnea.
Rugat să fie mai explicit în privinţa unei posibile alianţe cu PNL, Dragnea a răspuns: "România are nevoie ca opoziţia să fie puternică, fiindcă altfel ne îndreptăm cu paşi mici, dar siguri, către dictatură".
"Este foarte posibil ca, în scurt timp, din păcate, actuala putere să-şi piardă simţul măsurii şi, cu o majoritate pe care o tot umflă artificial şi imoral în Parlament, să adopte un pachet de legi care să facă din această ţară, fără să-mi doresc conflicte diplomatice, o ţară din America de Sud, în care democraţia să existe numai pe hârtie şi în care un anumit preşedinte are în fiecare săptămână câteva ore în care toată presa de acolo nu transmite decât discursul lui El Lider Maximo", a declarat Dragnea.
El a explicat că, în România, a văzut la premierul Emil Boc dorinţa de a avea săptămânal o oră la TVR, în care să discute el singur cu cetăţenii.
"Să le spună că, de fapt, ei nu au locuri de muncă, dar au locuri de muncă, nu au pensii, dar au pensii, nu au salarii, dar au salarii", a menţionat Dragnea.
El a adăugat că o altă măsură care indică faptul că România se îndreaptă spre dictatură este intenţia de a spori competenţele prefectului şi ale structurilor administrative pentru a exercita o presiune foarte mare asupra aleşilor locali.
"Vedem că agenţii economici sunt, în continuare, şantajaţi cu banii pe care nu îi mai primesc de la instituţiile publice, folosesc Garda Financiară şi alte instituţii de control asupra unor agenţi economici care nu s-au hotărât să cotizeze unde trebuie şi poate că toate aceste lucruri s-ar putea să ne determine să ajungem la concluzia că trebuie să avem o opoziţie unită şi puternică ca să stopăm aceste abuzuri", a spus Dragnea.
Secretarul general al PSD nu a dorit să intre în alte detalii legate de relaţiile partidului său cu PNL sau PC.
Dragnea a participat la Liga judeţeană a primarilor şi consilierilor PSD, care a avut loc, sâmbătă, la Centrul Cultural Municipal "George Coşbuc" din Bistriţa şi la care au participat 344 dintre cei 412 de reprezentanţi convocaţi.
Antena3.ro