Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, iniţiatorul legii care elimină peste 100 de taxe, a spus că motivele pentru care preşedintele Klaus Iohannis a trimis la CCR actul normativ sunt ”exclusiv politice”, el susținând că şeful statului ”îi umileşte pe români”.
”Înainte să recurgă la astfel de metode privitoare la legea prin care am eliminat cele 102 taxe, Klaus Iohannis ar fi trebuit să meargă la una din cozile la care românii stau doar pentru a plăti una din aceste taxe. Ar fi înţeles de ce această lege este bună şi necesară. Klaus Iohannis nu trăieşte printre români şi nu înţelege că oamenii pierd zeci de ore în fiecare an pentru a plăti aceste taxe nefiscale. Preşedintele îi umileşte pe români, iar motivaţiile pentru care trimite legea la CCR sunt exclusiv politice”, a scris președintele PSD, Liviu Dragnea, marți, pe pagina sa de Facebook.
”Vreau să vă asigur că, şi de acum înainte, vom face tot ce este legal pentru a pune această lege în aplicare. Doar aşa românii vor face parte din clasa de mijloc”, adaugă liderul PSD.
Președintele spune, în sesizare, că prin legea amintită sunt încălcate normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al legalităţii, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum şi cele care guvernează bugetul public naţional.
Pe 25 octombrie, Camera Deputaţilor a adoptat, pe articole, proiectul de lege iniţiat de liderul PSD, Liviu Dragnea, care prevede eliminarea a peste 100 de taxe nefiscale, menţinând şi eliminarea taxei radio-tv.