Sistemul informatic utilizat la referendumul din 2012 va fi folosit şi la alegerile europarlamentare din luna mai, a anunţat Liviu Dragnea.
Secretarul general al PSD spune că sistemul este utilizat în toată lumea, de mai toate partidele.
"
Acel sistem a fost folosit şi la alegerile locale şi la parlamentare. Nu am avut nicio problemă pentru că nu a candidat Băsescu. Numai la referendum am avut o problemă, se pare. Sigur că va fi folosit, este un sistem de transmitere a prezenţei la vot şi de transmitere rapidă a rezultatului final după ce se încheie votarea. Este folosit oriunde în lume, şi îl folosesc şi celelalte partide, inclusiv PD. Dar acolo a fost în regulă, era sub oblăduirea unei instituţii serioase din statul roman. Dar sistemul de transmitere a informaţiei toată lumea îl foloseşte. Unii dau telefoane, alţii prin porumbelul călător, alţii prin email. Dar faptul că tu ai dreptul să ştii prezenţa la vot nu este interzis de nicio lege", a declarat Dragnea.
DNA a deschis un dosar penal pe numele lui Dragnea, tocmai din cauza acestui sistem informatic, sub acuzaţia că s-ar fi fraudat votul la referendumul pentru demiterea preşedintelui din 2012.