Antena 3 CNN Politică Două persoane au fost filmate în timp ce ieșeau din aceeași cabină de vot. Simion: „Domnul Coldea şi-a folosit influenţa”

Două persoane au fost filmate în timp ce ieșeau din aceeași cabină de vot. Simion: „Domnul Coldea şi-a folosit influenţa”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 19:52 24 Noi 2024 Modificat la 19:52 24 Noi 2024
doi cetateti aceeasi cabina vot
Doi bărbați au intrat în aceeași cabină de vot. Foto: Captură video TikTok/ George Simion

Un filmuleț în care se observă că două persoane ies din aceeași cabină de vot a fost publicat duminică de George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale. Acesta a acuzat că au fost „multiple fraude” la primul tur al alegerilor prezidențiale și spune că „toate aceste încercări ale reţelei Coldea şi a statului paralel de a ne păcăli alegătorii au eşuat”.

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a acuzat duminică faptul că se încearcă fraudarea votului. Acesta a publicat o filmare.

„Vot furat!! Am muuulte asemenea clipuri”, a scris George Simion în descrierea videoclipului postat pe TikTok.

În filmare se poate observa cum două persoane, respectiv doi bărbați, ieșeau din aceeași cabină de vot, dar nu este precizată și secția de votare unde s-a petrecut acest incident.

„Pe parcursul zilei de astăzi ne-am confruntat cu multiple fraude, cu oameni care intră câte doi în secția de vot, cu oameni care teoretic ar susţine un partid, dar duc voturi pentru alt partid, e cazul unor lideri PNL. Şi cu unele servicii de informaţii, de fapt mă refer la foşti şefi de servicii de informaţii şi cu o reţea întreagă de troli, de boți, de voturi falsificate, de voturi plătite, de manipulare a opiniei publice. Din fericire, toate aceste încercări ale reţelei Coldea şi a statului paralel de a ne păcăli alegătorii au eşuat”, a spus George Simion, de la sediul partidului. 

Acesta a făcut apoi un apel la români să iasă la vot.

„Domnul Coldea şi-a folosit influenţa, şi-a folosit foştii tovarăşi şi foşti rezervişti din cadrul SRI şi a securităţii pentru a încerca să oprească voinţa poporului român. AUR a cerut prin prima zi de campanie ca această competiţie de fie una corectă, democratică şi să îi lăsăm pe români să decidă, fac un apel către toate instituţiile statului român să urmărească banii, să urmărească traseul conturilor false şi să îi spună domnului Coldea că a pierdut puterea în statul român, şi nu de azi, de ieri, de câţiva ani. Avem toată încrederea în instituţiile statului român că îşi vor face datoria şi facem un apel ca acei lideri judeţeni ai PNL care au încercat să ducă voturi către un alt candidat nu vor mai fi în prim-planul politicii româneşti”, a completat Simion. 

El a continuat: „Vă punem la dispoziție probe. Au intrat la vot doi câte doi, hora românească, Coldea să trăiască”.

×
x close