Reprezentanţii PD-L din judeţul Dolj au depus, duminică, plângere la Poliţia din Seaca de Pădure, împotriva unei localnice care a fost surprinsă cu un buletin de vot pe care era aplicată ştampila cu menţiunea "VOTAT" în dreptul candidatului PSD, iar Poliţia susţinea că este vorba de un buletin de vot xeroxat.
"Reprezentanţii noştri de la Seaca de Pădure au sesizat că o persoană care avea un buletin de vot. S-a mers la acea persoană şi a fost prinsă cu un buletin de vot pe care era aplicată ştampila pe patrulaterul PSD", a declarat Mihaela Mocanu, de la biroul de presă PD-L, citată de Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, subcomisar Florentina Popescu, spune că asupra femeii a fost descoperită o copie xerox a unui buletin de vot.
"Am fost sesizaţi că în localitatea Seaca de Pădure o femeie a fost surprinsă având asupra ei o copie xerox a unui buletin de vot şi ştampilat la un partid cu menţinea ŤVOTATť. În prezent persoana este audiată de poliţişti pentru a vedea de unde a obţinut acest buletin de vot xeroxat urmând să se ia masurile corespunzătoare?, a declarat Popescu, citată de agenţia de presă.
Antena3.ro