Deocamdată singurul independent care a făcut pasul înapoi spre partidul căruia îi datorează mandatul de parlamentar a fost deputatul de Călăraşi, Ioan Damian.
"Fostul deputat social-democrat Ioan Damian, ales în Circumscripţia electorală nr.12, Colegiul nr.2, din judeţul Călăraşi, s-a reîntors în PSD, revenind la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, după ce în luna februarie 2010 se afiliase grupului parlamentar al independenţilor", se arată într-un comunicat de presă transmis de Biroul de presă al PSD.
"Cred că în perioada actuală, România trebuie să depăşească această criză economică, acesta fiind acum adevăratul interes al românilor şi misiunea mea, ca parlamentar. Îl cunosc pe domnul Gabriel Oprea de când era ministru delegat pentru administraţia publică, iar eu îmi desfăşuram activitatea în administraţia publică. Este un om serios, hotărât, care cunoaşte foarte bine realităţile României, deci şi pe cele de la Călăraşi. Este un om care întotdeauna îşi respectă cuvântul dat" îşi motiva, în luna februarie, Damian plecarea din PSD.
La acea perioadă, în partid era ştiut faptul că Damian ameninţase că va pleca din PSD dacă va mai ieşi Mircea Geoană preşedinte de partid. El nu a mai aşteptat însă rezultatul Cpongresului, plecând din PSD spre independenţi cu două săptămâni înainte de alegerile interne din interiorul formaţiunii. Potrivit unor surse social-democrate, în ultimele zile, Damian a purtat discuţii personale cu Victor Ponta care l-ar fi convins să se reîntoarcă înapoi în partid, promiţându-i mai mult sprijin pentru proiectele sale, ajutor care înainte de schimbul de ştafetă la vârful conducerii PSD nu-l primise.
Înţelegerea fiind perefectată, viceliderul grupului PSD Aura Vasile a anunţat luni revenirea în formaţiunea social-democrată a deputatului. Vasile a precizat că Ioan Damian face demersurile în acest sens către Biroul Permanent.
"Una caldă şi una rece", a comentat filosofic vicepreşedintele Camerei, democrat-liberalul Ioan Oltean, referindu-se şi la cel de-al doilea anunţ, cel al deputatul independent Nicolae Rebenciuc de înscriere în PDL.
În ceea ce-l priveşte pe Rebenciuc, acesta şi-a depus adeziunea la formaţiunea de guvernămînt încă din data de 15 martie, dar a preferat să facă abia acum publică trecerea la PDL, susţin surse democrat-liberale. Potrivit surselor citate, decizia lui Rebenciuc a fost provocată de programul întocmit pentru UNPR, specific unui partid de centru stânga, fără nici un element de sorginte liberală.
Prin plecarea celor doi parlamentari, grupul independenţilor se vede redus de la 31 la 29 de reprezentanţi, iar potrivit surselor citate, există posibilitatea ca şi alţi foşti deputaţi liberali deveniţi peste noapte independenţi să urmeze exemplul lui Rebenciuc şi să facă anticameră la PDL pentru a fi primiţi în acest partid. Liderul senatorilor independenţi, Liviu Câmpanu a anunţat, săptămâna trecută, că nu mai este dispus să sprijine drumul luat de grupul parlamentar condus de Gabriel Oprea.
Marius Vulpe, Antena3.ro