Antena 3 CNN Politică Documentul de suspendare a lui Băsescu

Documentul de suspendare a lui Băsescu

1 minut de citit Publicat la 13:56 12 Feb 2007 Modificat la 13:56 12 Feb 2007
Documentul de suspendare a lui Băsescu
Social democraţii au finalizat luni cererea privind suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu. Liderii PSD s-au reunit în Biroul Permanent Naţional pentru a stabili ultimele retuşuri ale documentului ce va fi trimis Curţii Constituţionale. Sesizarea cuprinde 27 de acuzaţii şi 37 de articole din constituţie invocate de social democraţi. Printre punctele vizate se află deturnarea sensului alegerilor din 2004, dar şi blocarea pentru două sesiuni a activităţii Parlamentului, din cauza încercărilor de schimbare a preşedinţilor Camerelor. La finalul discuţiilor, Mircea Geoană a precizat că la baza crizei police din România se află preşedintele Băsescu. Liderul PSD subliniază că rezidentul de la Cotroceni s-a specializat în încălcări grave ale Constituţiei, pentru că ?starea de haos îi prieşte, iar când nu are duşmani şi-i creează. Trăieşte şi respiră prin scandal, iar românii sunt pentru el doar simple cifre în sondajele de opinie?.

Geoană spune că ?tartorele de la Cotroceni? este un ?preşedinte jucător, băutor şi dansator, dispreţuit de ceilalţi şefi de stat?. Preşedintele PSD îl acuză pe Băsescu de protejarea unui regim putred, unei clici mafiote cu rădăcini în PD. Pentru a-şi apăra sistemul, Băsescu ar fi abuzat de funcţia sa şi nu a respectat separaţia puterilor în stat.

În ochii PSD, Băsescu şi-a propus să devină un dictator al Românei, proiectul său fiind ?o lovitură de stat premeditată în etape cu scopul de subjuga puterea absolută?. Geoană susţine că şeful statului este un pericol pentru democraţia românească şi el trebuie oprit pentru că este un preşedinte antieuropean, anticonstituţional şi profund antidemocratic. Votul din Parlament va fi unul pentru salvarea României democratice, spun social-democraţii.

Reacţia democraţilor
Democraţii contestă vehement dreptul moral şi politic al PSD de a întreprinde un demers de suspendare a preşedintelui. ?Cu ce majoritate va fi demis preşedintele interimar??, se întreabă liderul PD, Emil Boc. El a invocat faptul că social-democraţii ar fi adus România în topul celor mai corupte ţări din lume şi ar fi fost pe punctul de a bloca integrarea României în UE.

Cererea de suspendare a lui T. Băsescu (pdf)

Bogdana Boga

×
x close