Antena 3 CNN Politică Document intern PSD: Scandalul Udrea, mult mai periculos pentru Băsescu decât scandalul Iacob-Ridzi

Document intern PSD: Scandalul Udrea, mult mai periculos pentru Băsescu decât scandalul Iacob-Ridzi

Document intern PSD: Scandalul Udrea, mult mai periculos pentru Băsescu decât scandalul Iacob-Ridzi
23 Aug 2009   •   16:08

PSD începe strategia de campanie electorală pentru prezidenţialele din toamnă. Într-un document intern al partidului se vorbeşte de scandalul Elena Udrea, candidatura lui Sorin Oprescu dar şi de scăderea în sondaje a lui Traian Băsescu. Între timp, PSD se pregăteşte de atacuri extrem de violente din parte PDL în perioada următoare. Este de aşteptat ca acest document să fie discutat în amănunt în cadrul Biroului Naţional Permanent.

În document se arată că în luna septembrie social democraţii ar trebui să se aştepte la campanii de denigrare a candidatului pentru funcţia de preşedinte, Mircea Geoană. ?informaţiile din presă, confirmate deja, atestă faptul că se fac documentări, la cererea Cotroceniului, referitoare la activitatea Mihaelei Geoană, a mamei acesteia şi a copiilor, chiar şi a unor membri mai îndepărtaţi ai familiei preşedintelui PSD?

Scandalul Elena Udrea este de asemenea abordat amplu în documentul social-democrat. Acesta ?are o evoluţie cu mult mai periculoasă pentru Traian Băsescu decât cel în care a fost implicată Monica Iacob Ridzi?. Se vorbeşte apoi şi de strategia care ar putea fi adoptată în acest context: ?Este de urmărit evoluţia scandalului Mircea Băsescu ? oameni de afaceri cu armament ? în condiţiile în care deja opinia publică este iritată de cazu Udrea. Acest nou subiect poate fi devastator în termeni de imagine pentru Traian Băsescu?.

De asemenea este adus în discuţie ?Eşecul diversiunii Oprescu?. Din document rezultă că social-demicraţii nu au nici o legătură cu informaţia vehiculată de presă, conform căreia Sorin Oprescu se gândeşte să candideze la alegerile din toamnă. ?Eşecul diversiunii Oprescu, gândită de la Cotroceni şi menită să slăbească susţinerea social-democraţilor pentru Mircea Geoană îl obligă în acest moment pe Traian Băsescu la noi direcţii de atac şi la noi repoziţionări?.

În plus, se vorbeşte despre scăderea în sondaje a lui Traian Băsescu şi de imposibilitatea acestuia de a fixa teme clare de dezbatere. Conform documentului, linia strategică a PDL este, în acest moment, axată doar pe limitarea pierderilor de imagine pe care democrat-liberalii şi şeful statului le suferă în urma dezvăluirilor din presă. Din toate sondajele de opinie reiese că bătălia în toamnă se va purta între Mircea Geoană şi Traian Băsescu, deci singura preocupare a Cotrocenilor în lunile de precampanie va fi legată de Mircea Geoană şi de PSD, concluzionează documentul.

Antena3.ro

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close