Antena 3 CNN Politică DNA cere aviz pentru arestarea lui Toni Greblă

DNA cere aviz pentru arestarea lui Toni Greblă

1 minut de citit Publicat la 14:18 03 Feb 2015 Modificat la 14:18 03 Feb 2015
grebla.jpg
Foto: Agerpres
Procurorii DNA au cerut, marţi, aviz de la Senat pentru arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă, judecător la Curtea Constituţională, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie.
 
Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a fost trimisă procurorului general al României, care urmează să sesizeze Biroul Permanent al Senatului, pentru a putea fi declanşate procedurile de arestare şi trimitere în juecată a lui Toni Greblă.
 
Judecătorul constituţional Toni Greblă este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite. Acuzaţiile i-au fost aduse la cunoştinţă în 22 ianuarie, când a fost dus de anchetatori cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie. Toni Greblă a intrat în concediu de odihnă din 27 ianuarie, după ce cazul său a fost discutat la Curtea Constituţională. 

Toni Greblă a explicat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că vrea să studieze dosarul înainte de a lua orice decizie, chiar dacă "nu există decizie bună".

"Astăzi s-au desfăşurat în continuare audierile. Avocaţii mei au fost prezenţi. Nu s-a întâmplat nimic deosebit, ba din contră, declaraţiile au coincis. Nu asta este important. În mod surprinzător, acum văd că se cere încuviinţarea arestării, ceea ce mă face să mă gândesc la multe lucruri. Momentan, mă voi prezenta de fiecare dată când mi se cere şi voi lua o decizie după ce voi studia dosarul."
 
"Nu ştiu care este grupul infracţional despre care se vorbeşte. Am văzut că exista un grup infracţional care ar fi putut să încalce embargoul cu Federaţia Rusă, embargo care nu există, din punct de vedere al României, decât pentru produsele cu dublă utilizare şi, în acelaşi timp, s-a stabilit, prin martorii audiaţi, până acum, că nu am nicio contribuţie la un posibil export care s-ar fi putut întâmpla. Dar sunt elemente de anchetă şi nu aş vrea să le dezvălui eu. Aştept să văd dosarul, ca să nu pun foştii colegi din Biroul Permanent într-o situaţie delicată, mai ales că s-a luat o decizie politică şi mai există şi pagube colaterale. Voi lua o decizie după ce voi vedea dosarul. Nu există decizie bună, dar voi lua o decizie la momentul potrivit", a explict Greblă.
 

×
x close