Antena 3 CNN Politică DNA a redeschis dosarul pentru Paul Stănescu, propunerea PSD pentru Ministerul Dezvoltării

DNA a redeschis dosarul pentru Paul Stănescu, propunerea PSD pentru Ministerul Dezvoltării

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 18:04 16 Oct 2017 Modificat la 18:04 16 Oct 2017
o_1bsirdhoqcp7n94jsl4ns1faa8.jpg

Direcţia Naţională Anticorupţie confirmă redeschiderea dosarului în care ar apărea şi numele liderului PSD Olt, Paul Stănescu, propunerea PSD pentru postul de ministru al Dezvoltării.

Urmărirea penală se efectuează însă in rem (faţă de faptă, nu faţă de persoane), astfel încât nu se poate spune că Stănescu ar avea probleme penale, informează stiripesurse.ro.

Propunerile de numire a noilor miniştri - Paul Stănescu la Ministerul Dezvoltării, Felix Stroe la Ministerul Transporturilor şi Marius Nica la Fonduri Europene - au ajuns, luni, la Palatul Cotroceni, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Premierul Mihai Tudose a anunţat vineri că urmează să-i prezinte, luni, preşedintelui Klaus Iohannis noile propuneri de miniştri. Cei trei urmează să-i înlocuiască pe demisionarii Sevil Shhaideh, Răzvan Cuc şi Rovana Plumb.

×
x close