Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a spus, marţi, că a primit demisia lui Dinu C. Giurescu (PC) din funcţia de deputat, ca urmare a alegerii sale în funcţia de vicepreşedinte al Academiei Române, cele două poziţii fiind incompatibile.
"Am primit astăzi demisia domnului Dinu C. Giurescu, ca urmare a alegerii domniei sale în funcţia de vicepreşedinte al Academiei Române, poziţie incompatibilă cu statutul său actual de deputat în Parlamentul României", a precizat Zgonea, marţi, pe pagina sa de Facebook.
Zgonea a menţionat că, în opinia sa, acest pas reprezintă o recunoaştere firească a prodigioasei activităţi şi a contribuţiei aduse de către Dinu C. Giurescu la promovarea culturii române, a istoriei patriei şi a neamului românesc.
"Sunt onorat că am avut şansa să lucrez în această perioadă alături de o asemenea personalitate care, prin înţelepciunea şi blândeţea sa, a reuşit să aducă un plus de valoare Parlamentului României. Sunt convins că experienţa în domeniul legislativ acumulată aici va fi un ajutor pentru dumnealui în activitatea viitoare şi un punct de sprijin pentru dezvoltarea viitoarelor proiecte în domeniul educaţiei şi culturii", a arătat Zgonea.
Zgonea şi-a încheiat postarea de pe contul său de socializare cu urarea: "Maestre, vă urez multă sănătate şi succes în noua dumneavoastră activitate!".
Istoricul Dinu C. Giurescu, filosoful Alexandru Surdu, inginerul agrochimist Cristian Hera şi inginerul chimist Bogdan Simionescu au fost aleşi, în 24 aprilie, vicepreşedinţi ai Academiei Române, pentru un mandat de patru ani.