Birchall a comentat atacul lui Radu Mazăre, care l-a criticat pe Victor Ponta că nu îşi asumă responsabilitatea pentru pierderea alegerilor, ci dă vina pe aleşii locali, precum şi reacţia vicepresedintelui PSD Valeriu Zgonea, care susţine că liderul de la Constanţa nu ar trebui sancţionat.
"Atunci când eşti într-o echipă, îţi asumi şi laudele şi succesul, dar şi insuccesul", a spus Ana Birchall, care a adăugat că este normal să existe supărare în partid, ca urmare a eşecului din 16 noiembrie.
"Lumea s-a săturat de 10 ani de scandal. În 16 noiembrie a fost un vot care a arătat că societatea a obosit de această atitudine de scandalagii", a mai spus deputatul.