O zi şi jumătate. Atât au muncit parlamentarii noştri săptămâna aceasta. Cum au auzit că au liber de Paştele Catolic, indiferent de religie, aleşii n-au mai ţinut cont de program. Au lăsat baltă legile şi şi-au luat o vacanţă prelungită până pe 1 aprilie.
1 aprilie? Să sperăm că nu e păcăleală şi chiar vor veni la muncă lunea viitoare.
În Palatul Parlamentului au lucrat doar trei comisii din nouăsprezece. Asta pentru că parlamentarii au înţeles că toţi au liber de Paştele Catolic.
Din 587 de senatori şi deputaţi, în jur de 50 sunt catolici. Chiar şi aşa, toţi au decis că este mai bine să nu vină la muncă până marţea viitoare.
Paştele Catolic se sărbătoreşte la sfârşitul acestei săptămâni.