Candidaţii care au câştigat un loc în viitorul Parlament şi-au ridicat vineri mandatele de la Birourile Electorale. Şi liberalul Virgil Pop, aflat în arestul Poliţiei Cluj pentru trafic de influenţă şi ales deputat într-un colegiu din Turda, şi-a preluat certificatul de parlamentar.
Preşedintele Biroului Electoral Municipal le-a înmânat mandatele celor 40 de noi parlamentari, în prezenţa prefectului Capitalei. Printre cei care au fost prezenţi la eveniment s-au numărat Cristian Diaconescu, Ecaterina Andronescu şi Dan Voiculescu, de la Alianţa PSD+PC, Brânduşa Novac din partea PD-L şi Alina Gorghiu, nou parlamentar PNL.
Liberalii Bogdan Olteanu şi Ludovic Orban au venit mai târziu pentru a-şi ridica mandatele, ca şi pedelista Elena Udrea. Preocupată de imaginea sa, ca întotdeauna, Elena Udrea şi-a schimbat o parte din haine în drumul dintre sediul PD-L şi Palatul Cotroceni.
În acelaşi timp, liberalul Virgil Pop, aflat în arestul Poliţiei Cluj pentru trafic de influenţă şi ales deputat într-un colegiu din Turda, şi-a preluat şi el certificatul de parlamentar, la Palatul Administrativ din Cluj.
Virgil Pop şi-a exprimat speranţa că va fi eliberat săptămâna viitoare, în condiţiile în care avocaţii săi au depus o cerere de eliberare sub control judiciar.
Antena3.ro