Diana Șoșoacă a făcut din nou circ în Parlamentul European. A fost scoasă cu forța afară, după ce și-a pus botniță și a urlat în ședință.
Europarlamentarul SOS România, Diana Șoșoacă, a stârnit din nou controverse după ce a apărut joi cu botniță în Parlamentul European și a urlat că au fost uciși oameni în România. A avut şi celebrul sac negru în care în timpul pandemiei afirma că erau puşi cei decedaţi din cauza COVID-19 şi pe care l-a prezentat şi în plenul Parlamentului de la Bucureşti. Când cineva a încercat să-i ia sacul, ea a refuzat să-l dea, spunând că este proprietatea sa.
La scurt timp, ea a fost scoasă din sală cu forța, dar a continuat scandalul și pe hol.
„Unde e suveranitatea noastră? Au decis pentru toți? De ce? Am o constituție, Constituția României. Am dreptul să să vorbesc, tare și clar. Am fost votată de români. Unde sunt drepturile noastre? Unde e justiția? Nu avem libertatea de exprimare, nu avem nimic. Avem o Europă care decide pentru toți. Nu suntem sclavi”, a spus Șoșoacă.
Explicația Parlamentului European
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunţat că a luat această măsură după ce Diana Şoşoacă, care face parte din grupul eurodeputaţilor neafiliaţi, a întrerupt verbal de trei ori vorbitorii.
Parlamentul European a venit ulterior și cu un comunicat în care a explicat motivul pentru care Șoșoacă a fost scoasă din sală.
„Europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă a fost escortată afară din sală după ce a strigat și a întrerupt de trei ori dezbaterea în plen. Articolul 182 din RoP privind „Măsuri imediate” prevede că:
-
1. Președintele cheamă la ordine orice deputat care încalcă regulile de conduită stabilite la articolul 10 alineatul (3) sau (4).
-
2. În caz de repetare a încălcării, Președintele cheamă deputatul respectiv din nou la ordine, iar acest fapt se consemnează în procesul-verbal.
-
3. Dacă încălcarea continuă, sau în cazul unei noi încălcări, Președintele poate retrage dreptul la cuvânt deputatului respectiv și acesta sau aceasta poate fi exclus(ă) din sală de către Președinte pentru restul ședinței. De asemenea, în cazuri deosebit de grave, Președintele poate să recurgă la această ultimă măsură imediat, fără o a doua chemare la ordine. Secretarul General asigură, fără întârziere, punerea în aplicare a unei astfel de măsuri disciplinare cu ajutorul aprozilor și, dacă este necesar, al personalului de securitate al Parlamentului.
-
4. În cazul în care se produce agitație, iar aceasta compromite continuarea dezbaterilor, Președintele, în vederea restabilirii ordinii, suspendă ședința pentru o perioadă de timp determinată sau o închide. În cazul în care nu se poate face auzit, Președintele părăsește fotoliul prezidențial, fapt ce atrage suspendarea ședinței. Aceasta se reia la convocarea Președintelui.
-
5. Președintele poate hotărî întreruperea transmisiei în direct a ședinței în cazul încălcării articolului 10 alineatul (3) sau (4) de către un deputat.
-
6. Președintele poate decide să elimine din înregistrarea audiovizuală a lucrărilor acele părți din discursul unui deputat care încalcă articolul 10 alineatul (3) sau (4).
Decizia respectivă are efect imediat. Decizia se supune însă Biroului spre confirmare cel târziu la patru săptămâni de la adoptarea ei, sau, dacă Biroul nu se reunește în perioada respectivă, în cadrul următoarei sale reuniuni.
-
7. Competențele prevăzute la alineatele (1)-(6) sunt atribuite, mutatis mutandis, președintelui de ședință al organelor, al comisiilor și al delegațiilor, astfel cum sunt definite în prezentul regulament.
-
8. Dacă este cazul, luând în considerare gravitatea încălcării regulilor de conduită, președintele de ședință plenară sau președintele unui organ, al unei comisii sau al unei delegații poate adresa Președintelui o cerere de aplicare a articolului 183, cel târziu până la următoarea perioadă de sesiune sau până la următoarea reuniune a organului, a comisiei sau a delegației în cauză”, mai precizează Parlamentul European în comunicat.
Șoșoacă, live din plenul PE
În urmă cu două zile, Șoșoacă a făcut prima transmisiune live pe Facebook din plenul Parlamentului de la Bruxelles, unde s-a votat pentru noul președinte al legislativului european.
La votul pentru președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, Diana Șoșoacă a scris mai multe mesaje în engleză pe buletin, primul fiind „Niciodată cu Ucraina”. „Niciodată pentru LGBT”, a scris Șoșoacă în continuare pe buletinul de vot și a continuat: „Niciodată pentru dictatura UE”. „Acesta este votul meu”, a mai spus ea.
Ulterior, pe holurile legislativului de Bruxelles, Șoșoacă a spus că va aduce un preot și a povestit cum i-a cerut o audiere Robertei Metsola, aleasă președinte al Parlamentului European.
„Sunt de fapt virusul suveranist și patriotic care se infiltrează în Uniunea Europeană. Aici se întâlnesc satanele. O să aduc și aici un preot să sfințească birourile și pe unde mai pot. O să propun să mai facem un sediu, în București în Palatul Parlamentului. Mi-au tăiat internetul. M-am dus la doamna Metsola. Când m-a văzut s-a albit. I-am zis că sunt Diana Șoșoacă, știu cine sunteți. I-am cerut o întrevedere, era din ce în ce mai albă. Mi-a spus: vă rog să îmi scrieți ora la care doriți și sunt deschisă să vorbesc cu dvs.
De asemenea, după ce a susținut un discurs anti-Ucraina, oficialii i-au tăiat microfonul după trei încercări de a-i atrage atenția că depășise timpul alocat.