Antena 3 CNN Politică Diaconescu: PSD a elaborat o petiţie naţională privind majorarea pensiilor

Diaconescu: PSD a elaborat o petiţie naţională privind majorarea pensiilor

1 minut de citit Publicat la 13:26 18 Sep 2007 Modificat la 13:26 18 Sep 2007
Diaconescu: PSD a elaborat o petiţie naţională privind majorarea pensiilor
Biroul Permanent Naţional al PSD a aprobat conţinutul moţiunii de cenzură împotriva Cabinetului Tăriceanu, urmând ca moţiunea să fie discutată de social-democraţi şi miercuri. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu, care a declarat că moţiunea va fi depusă cel mai târziu săptămâna viitoare. Un alt subiect discutat în cadrul BPN al partidului a fost cel al majorării pensiilor. În acest sens, PSD a elaborat o petiţie naţională privind drepturile pensionarilor de a primi pensiile majorate de la 1 noiembrie 2007. ?Vom solicita cetăţenilor României să acorde semnătura pentru acest demers?, a precizat Diaconescu.

Nu a fost uitat nici noul sistem al pensiilor private, criticat dur de vicepreşedintele social-democrat. ?Ceea ce se discută propagandistic nu poate reprezenta baza a ceea ce se întâmplă de fapt?. 80% dintre pensii rămân tot de stat, deci încercarea de separare de acest sistem şi ?toate apelurile demagogice sunt deosebit de periculoase?. Diaconescu a precizat că PSD va supraveghea ?cu mare atenţie modul în care se reglementează aceste fonduri de pensii?.

Un alt subiect aflat pe agenda discuţiilor a fost legat de sistemul de educaţie. În acest sens, BPN a decis să lanseze o lege privind salarizarea personalului din învăţămâmt. ?Nimeni din cei de la putere nu a fost interesat să finalizeze actul normativ care deja există?, a atacat Diaconescu. Vicepreşedintele PSD a încheiat declarând că orice discuţie cu PNL va fi făcută după ce moţiunea de cenzură va fi depusă.

Antena3.ro

×
x close