Antena 3 CNN Politică Diaconescu: Nu alerg după funcţii. Regulamentul mă obligă să mă alătur unui grup (VIDEO)

Diaconescu: Nu alerg după funcţii. Regulamentul mă obligă să mă alătur unui grup (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 20:46 24 Feb 2010 Modificat la 20:46 24 Feb 2010
Diaconescu: Nu alerg după funcţii. Regulamentul mă obligă să mă alătur unui grup (VIDEO)
Senatorul Cristian Diaconescu, proaspăt retras din PSD, a declarat, miercuri seară, într-o intervenţie telefonică la "Ştirea Zilei", că nu aleargă după funcţii şi că s-a alăturat altui grup din Parlament pentru că asta prevede regulamentul. Diaconescu susţine că nu i s-a promis nicio funcţie în Guvern, dar admite că Victor Ponta i-a propus postul de preşedinte al Senatului.

Cristian Diaconescu susţine că, din păcate, proiectul său politic s-a sfârşit, însă nu abandonează doctrina politică de stânga.

"Practic, mi-am făcut ucenicia în acest partid. Am învăţat cât am putut eu ce înseamnă politica. Şi am încercat din răsputeri ca, în atribuţiunile, responsabilităţile pe care le-am avut, să-mi duc la bun sfârşit mesajul PSD", a spus Diaconescu.

CRISTIAN DIACONESCU DESPRE DEMISIA DIN PSD


Fostul social-democrat a ţinut să sublinieze că nu aleargă după funcţii şi că, dacă ar fi făcut acest lucur, ar fi candidat pentru posturile respective. Cât priveşte decizia de a intra în grupul de independenţi din Parlament, Diaconescu susţine că regulamentul îi impune să se alăture unui grup.

"Am tot fost criticat că aş alerga după funcţii. Păi, dacă aş fi alergat după funcţii, candidam pentru o funcţie în care în mod simplu să fiu eligibil. Dar acest lucru nu l-am făcut", a spus Diaconescu.

"Nu m-am asociat la un grup politic care ar fi sau n-ar fi adjectival legat de Palatul Cotroceni. Am înţeles că acesta este regulamentul, în momentul în care te declari independent, trebuie să faci parte dintr-un grup politic de minimum 7 persoane", a mai spus senatorul.

"Am avut o discuţie despre preşedinţia Senatului"

În cadrul intervenţiei telefonice, Cristian Diaconescu a fost întrebat de Radu Preda dacă este adevărat că Victor Ponta i-a promis postul de preşedinte al Senatului. Senatorul a confirmat informaţia, precizând însă că existau "mari dificultăţi" de a implementa o astfel de măsură, în special pentru că democrat-liberalii nu ar mai fi votat un alt preşedinte social-democrat.


Cristian Diaconescu a mai precizat că decizia sa nu a fost influenţată de un alt partid şi că singurul politician de dreapta cu care a vorbit după Congresul PSD a fost Crin Antonescu.

"Singurul gest frumos din partea unui partid de dreapta a fost a domnului Crin Antonescu, care m-a sunat duminică seara şi care mi-a spus că este solidar cu mine în faţa unei mizerii faţă de care chiar am rămas perplex", a spus Diaconescu.

Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3

Vedeţi transcriptul emisiunilor Antena 3

Antena3.ro

×
x close