Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, miercuri, după ce PSD și AUR au acuzat Guvernul Bolojan, în moțiunea de cenzură depusă în Parlament, că pregătește „un tun la adresa patrimoniului public” prin listarea activelor strategice la companii de stat, că privatizarea unor companii s-a făcut inclusiv cu prezenţa lui Petrişor Peiu în conducerea unora dintre acestea.
"Moțiunea împotriva României. Autori: PSD-AUR.
Cum se naște o manipulare? Iei un mic adevăr, adaugi câteva elemente unde părerile sunt ușor împărțite, iar apoi torni peste kilograme întregi de conspirații.
Prin moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD-PNL-USR-UDMR-Minorități, fostul partid de guvernare PSD, astăzi aliat asumat al partidului extremist AUR, încearcă să transforme o discuție echilibrată despre reforma companiilor de stat într-o campanie de isterizare publică.
Este o tactică cinică și profund iresponsabilă. Vorbim despre politicieni care au făcut parte din guvernare, care au luat parte la toate discuțiile și la toate deciziile, dar care astăzi aleg să deformeze deliberat adevărul într-o strategie politică prin care condamnă România la haos și sărăcie", a postat Oana Gheorghiu pe Facebook.
Apoi, ea a oferit câteva exemple din PSD şi AUR, care ar fi dat undă verde privatizării şi listării unor comapnii de stat.
"Și cine s-a trezit astăzi să „apere” companiile românilor de la vânzarea către „străinii” cei răi care vor să ne invadeze țara?
- PSD, care a privatizat Sidex Galați, cu prim-ministrul Adrian Năstase.
- PSD, care a listat și privatizat Petrom, cu prim-ministrul Adrian Năstase.
- PSD, care a privatizat Distrigaz Sud și Distrigaz Nord, cu prim-ministru Adrian Năstase.
- PSD, care a listat Nuclearelectrica, cu prim-ministru Victor Ponta.
- PSD, care a listat Romgaz, cu prim-ministru Victor Ponta.
- PSD, care a listat Electrica, cu prim-ministru Victor Ponta.
- PSD, care a listat Hidroelectrica, cu prim-ministru Marcel Ciolacu.
- AUR, cu Petrișor Peiu membru în Consiliul de Administrație al Romtelecom la momentul privatizării companiei.
- AUR, cu Petrișor Peiu președinte al Sidex Galați cu câteva luni înainte de privatizare.
- AUR, cu Petrișor Peiu administrator special în contextul relansării privatizării Electroputere Craiova.
Contrar aberațiilor din textul moțiunii, reforma companiilor de stat nu înseamnă lichidarea patrimoniului public. Nu înseamnă „cedarea controlului”. Nu înseamnă vânzare pe ascuns.
Reforma înseamnă, în primul rând, ca statul să devină un proprietar responsabil, care acționează în numele și în favoarea românilor, nu pentru beneficiile băieților deștepți care prăduiesc companiile de stat.
Ani la rând, statul a ținut în viață niște găuri negre ale banului public. Ce face azi PSD, împreună cu AUR, prin această moțiune de cenzură nu este o critică onestă a unei politici publice. Este o deformare cu premeditare a realității.
Sunt amestecate, în mod voit, companii foarte diferite, aflate în stadii diferite și în logici diferite: companii deja listate, companii analizate exploratoriu, companii aflate în procese de reformă, companii strategice, companii cu probleme structurale și chiar companii din industria de apărare",a mai afirmat Oana Gheorgiu.
