Antena 3 CNN Politică Deputații PSD îi convoacă la Parlament pe șefii Poliției și pe cei ai DSP București

Deputații PSD îi convoacă la Parlament pe șefii Poliției și pe cei ai DSP București

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 17:39 27 Sep 2021 Modificat la 17:39 27 Sep 2021
Deputații PSD îi convoacă la Parlament pe șefii Poliției și pe cei ai DSP București
Sursa foto: hepta

Comisarul-șef Bogdan Berechet și dr. Oana Niculescu au fost chemați pentru a da explicații privind legalitatea avizării acestui eveniment politic, despre modul în care au fost raportate testele COVID-19 pozitive din Capitală în perioada premergătoare congresului, și despre dubla măsură în sancționarea încălcărilor restricțiilor de la această întrunire politică, în raport cu pedepsele aplicate cetățenilor obișnuiți.

PSD a luat act de refuzul celor doi de a se prezenta în fața comisiilor parlamentare, ceea ce confirmă complicitatea inadmisibilă a acestor instituții la ilegalitățile comise în cadrul evenimentului politic organizat de PNL. Această atitudine obstrucționistă în aflarea adevărului reprezintă în mod clar un abuz de putere care încalcă în mod grav principiul colaborării loiale între instituțiile statului consacrat în Constituția României și în deciziile Curții Constituționale din România.

Deputații PSD vor reveni cu o nouă convocare adresată celor doi șefi de instituții, iar în cazul unui alt refuz vor folosi toate căile legale pentru a-i trage la răspundere pentru acest comportament inacceptabil într-un stat drept.

Românii au dreptul să știe dacă și în ce condiții a fost avizat congresul PNL și cine a luat această decizie din partea autorităților responsabile. Scoaterea la lumină a adevărului e cu atât mai importantă cu cât raportările oficiale arată o dublare atipică a numărului de cazuri zilnice noi de COVID-19 în București, de la maximul de 1.048 de cazuri săptămâna trecută la 2.559 de cazuri luni, a doua zi după congresul PNL.

×
Etichete: deputati
x close