Deputaţii dezbat, luni, moţiunea simplă privind situaţia din agricultură, depusă de PNL.
În textul moţiunii, intitulată "Agricultura şi dezvoltarea rurală spre dezastru", liberalii apreciază că ministrul Ilie Sârbu şi-a dovedit incompetenţa şi a dezinformat fermierii.
PNL îi reproşează ministrului Agriculturii că nu a protestat faţă de rectificarea bugetară şi că a acceptat un buget mai mic cu două miliarde de lei.
De asemenea, ei îl acuză pe Ilie Sârbu de abuz, pentru că s-ar fi folosit de funcţia pe care o deţine pentru a-i intimida pe şefii direcţiilor din teritoriu şi pentru a-i convinge să demisioneze.
Antena 3