![momentul in care i se taie microfonul dianei sosoaca in timp ce facea circ in parlamentul european momentul in care i se taie microfonul dianei sosoaca in timp ce facea circ in parlamentul european](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/07/17/momentul-in-care-i-se-taie-microfonul-dianei-sosoaca-in-timp-ce-facea-circ-in-parlamentul-european-913106.png)
Deputaţii au dat curs favorabil cererii preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a legii care prevedea interdicţia de a organiza alegerile simultan cu referendumul. Actul normativ fusese declarat neconstituţional şi de către CCR.
În favoarea respingerii proiectului s-au exprimat 174 deputaţi, "împotrivă" 38, iar 4 s-au abţinut. CCR a decis, pe 12 noiembrie 2008, că modificarea Legii referendumului este neconstituţională, după ce preşedintele Traian Băsescu a contestat actul normativ care stabilea că alegerile nu pot avea loc la aceeaşi dată cu referendumul.
La articolul 5, proiectul de lege stipula că "pentru a nu se influenţa în nici un fel rezultatul referendumului, alegerile prezidenţiale, parlamentare ori cele pentru Parlamentul European nu pot avea loc la aceeaşi dată cu referendumul".
Antena3.ro