Antena 3 CNN Politică Deputata Oana Mizil este cercetată de ANI pentru că şi-ar fi angajat mama în Parlament

Deputata Oana Mizil este cercetată de ANI pentru că şi-ar fi angajat mama în Parlament

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 12:28 14 Mar 2013 Modificat la 12:28 14 Mar 2013
Deputata Oana Mizil este cercetată de ANI pentru că şi-ar fi angajat mama în Parlament
Foto: Intact Images

Deputata Oana Mizil este cercetată pentru că şi-ar fi angajat mama la cabinetul sau de parlamentar. Iniţial, procurorii au decis neînceperea urmăririi penale însă acum au revenit asupra deciziei.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la posibila săvârşire de către Oana Mizil a infracţiunii de conflict de interese.

Evaluările ANI au început în noiembrie 2010, inspectorii de integritate constatând că Oana Mizil  a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea mamei sale, Lidia Niculescu Mizil Ştefănescu, începând cu data de 29 aprilie 2009.

Potrivit dispoziţiilor articolului 253 indice 1 din Codul penal, conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.

×
x close