Mîrza a spus în cadrul Adunării generale de alegeri a organizaţiei municipale PSD Suceava că rezultatul obţinut de USL în alegerile din 2012 a fost şi rezultatul urii acumulate de populaţie faţă de ceea ce a însemnat regimul "portocaliilor", iar electoratul are o aşteptare "fantastică" de la actualii guvernanţi.
El le-a spus membrilor organizaţiei municipale PSD Suceava că rezultatele alegerilor sunt ciclice şi le-a reamintit că în 1992 Ion Iliescu şi PSD au câştigat alegerile cu un scor mare în timp ce în 1996 alegerile au fost pierdute, dar câştigate apoi în 2000 şi pierdute în 2004.
"Am câştigat acum cu o forţă politică, USL, ca o necesitate împotriva lui Traian Băsescu şi regimului lui. Acesta a fost principalul obiectiv, iar în 2014 ne vom atinge acest obiectiv şi scăpăm de Băsescu", a spus Mîrza.
El a spus că, din câte observă, PDL a plecat pe drumul spre cimitir, iar după 2014 este nevoie de stânga şi dreapta pe eşicherul politic.
"Nu ştiu dacă va mai fi necesar USL şi în 2016 şi vom ajunge să concurăm cu liberalii, care vor fi pe dreapta. Va trebui să ne consolidăm forţa proprie pentru că această frăţie ţine cât ţine. Va trebui să ne consolidăm în tot judeţul", a spus Mîrza.
El a făcut declaraţiile în timp ce în sală se aflau mai mulţi lideri ai organizaţiei municipale PNL Suceava şi a menţionat că ceea ce le transmite el social-democraţilor sunt acţiuni pe care le fac şi liberalii.
"Sunt lucruri fireşti şi logice", a mai spus Gavril Mîrza.