Antena 3 CNN Politică Demisie din AUR: ”A venit momentul să mă retrag”

Demisie din AUR: ”A venit momentul să mă retrag”

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:45 08 Dec 2020 Modificat la 11:45 08 Dec 2020
o_1ep0qn7nh70he612lj1v3o1b9dd.jpg

Ariadna Cârligeanu, secretarul general al Organizației de Tineret a AUR a anunțat că demisionează din partid.

„A sosit momentul să mă retrag din AUR. Uneori în viaţă Dumnezeu ţi le așază prea bine sau pur și simplu întâlnești oameni care îţi dau o anumita direcție, oameni care contribuie la dezvoltarea ta. Aveam 14 ani când mai în glumă, mai în serios mi-am stabilit visul: ca peste câțiva ani să formez o organizație care să lupte pentru românii din Basarabia și Nordul Bucovinei. Era un ţel care a părut nebunesc în tot acest timp chiar și pentru idealista de mine. La 16 ani m-am înscris ca voluntar în Acțiunea 2012 pentru ca am simțit din prima clipă că acolo îmi este locul. Ce a urmat, o știți și voi, 3 ani memorabili în care am crescut alături de niște oameni ce mi-au devenit a doua familie.Deși nu îmi place politica, nu am stat pe gânduri când am avut ocazia să ajut la formarea AUR, alături de aceiași oameni dragi cu care obișnuiam să flutur tricolorul”, scrie pe Facebook Ariadna Cârligeanu.

Ea spune că AUR este un proiect în care a depus suflet, sacrificiu și nu va regreta niciodată că a făcut parte din acest partid.

„Ce am învățat de la George în tot acest timp este că oricât de nebunesc pare ţelul pe care ţi l-ai ales, lupți până la capăt, iar într-o zi, imposibilul devine posibil. Și uite că vin momente în viață când ajungi la o răscruce de drum și trebuie să iei o decizie. Știu că pare prea devreme, dar a venit timpul să mă retrag din AUR și a venit timpul ca o nouă generație să preia Acțiunea 2012. Mă retrag din viața politică pentru a-mi dedica timpul și energia în viața civică pentru românii din Basarabia, din Nordul Bucovinei, pentru unire, pentru idealul României Mari”, explică Ariadna Cârligeanu.

Potrivit datelor parțiale anunțate de Biroul Electoral Central, AUR a obținut peste 8,5% din voturi la alegerile parlamentare.

×
x close