Demisia lui Florea Geică, directorul general al Autorităţii Aeronautice Civile (AACR) cu pensie de 30.000 de lei pe lună, este la dispoziţia ministrului Transporturilor. Informaţia a venit chiar din partea lui Ludovic Orban în direct, la emisiunea La ordinea Zilei. Ministrul a precizat însă că nu-l va demite pe şeful Autorităţii Aeronautice Române în orice condiţii, chiar dacă premierul este cel care a cerut-o. Orban vrea să aştepte rezultatele anchetei care se face acum şi abia apoi să ia o decizie. Presa a vorbit pe larg în ultima vreme despre sumele impresionante pe care le câştigă lunar Geică.
Florea Geică va fi revocat din funcţie în cursul zilei de joi. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Antonel Tănase, a declarat pentru Mediafax că decizia a fost deja luată, la solicitarea premierului Călin Popescu Tăriceanu.
Revocarea din funcţie a lui Florea Geică vine în urma scandalului mediatic privind veniturile exagerate ale unor bugetari.
"Cererea premierului este perfect întemeiată, iar această problemă era oricum în atenţia noastră, pentru că dorim să schimbăm managementul Autorităţii. Florea Geică se află în concediu medical, dar i-am transmis să demisioneze. În caz contrar, probabil îl vom demite noi", a mai declarat Tănase.
Potrivit sursei citate, Geică a declarat că nu a fost informat, încă, în mod oficial despre demiterea sa.
Salariul lui Geică de la AACR se ridica la suma de 570 milioane lei vechi, iar pensia acestuia este de 300 milioane lei vechi.
Antena3.ro