Antena 3 CNN Politică Decizie a conducerii Camerei: Comisia Ridzi îşi poate continua activitatea

Decizie a conducerii Camerei: Comisia Ridzi îşi poate continua activitatea

2 minute de citit Publicat la 10:19 07 Iul 2009 Modificat la 10:19 07 Iul 2009
Decizie a conducerii Camerei: Comisia Ridzi îşi poate continua activitatea
Comisia parlamentară de anchetă a ministrului Ridzi îşi poate continua activitatea, a decis marţi, membrii Biorului permanent al camerei Deputaţilor. Conducerea acestui for legislativ a convenit că din informarea făcută de procurorul general, Laura Kovesi privind actele premergătoare ale DNA nu reiese că s-a început urmărirea penală în cazul ministrului Tineretului şi Sportului, a precizat secretarul camerei, social-democratul Valeriu Zgonea.

În aceste condiţii, comisia Ridzi îşi poate continua astăzi audierile cu reprezentanţi CNA, ai Direcţiei de Tineret a MTS şi a posturilor de televiziune Antena 3 şi Realitatea TV. De asemenea, membrii Comisiei de anchetă ar urma să-i audieze şi pe membrii Comisiei de Evaluare şi de Selecţie din cadrul MTS.

Zgonea a declarat, marţi, că Biroul Permanent al Camerei a decis continuarea activităţii Comisiei parlamentare în cazul Ridzi, considerându-se că nu se întrunesc condiţiile prevăzute la articolul 74 din Regulament pentru ca această comisie să nu mai funcţioneze.

?Din informarea procurorului general nu rezultă că s-a început urmărirea penală în cazul Ridzi. Decizia Biroului Permanent a fost că nu se întrunesc prevederile articolului 74 din Regulamentul Camerei Deputaţilor? a explicat secretarul Camerei.

Potrivit acestui articol, activitatea unei comisiii de anchetă este oprită în momentul în care este începută o anchetă judiciară.

Valeriu Zgonea a explicat că scrisoarea procurorului general nu reprezintă o corespondenţă directă cu Biroul Permanent al Camerei, ci numai "cu un coleg deputat". De altfel, în cadrul BP doar PDL a susţinut dizolvarea comisiei Ridzi, acest for hotărând în final ca această comisie să-şi continue activitatea.

Conducerea acestui for legislativ a mai luat în discuţie şi punctul de vedere formulat de liberalul Bogdan Olteanu şi de alţi parlamentari cu privire la modificarea unor articole din Regulament, deoarece ar conţine prevederi "ambigue" cu privire la modul de anchetare a unor parlamentari sau miniştri.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a discutat astăzi o eventuală desfiinţare a comisiei de anchetă în cazul Monica Ridzi. Biroul a analizat scrisoarea trimisă de procurorul general în urma unei cereri făcută de deputatul democrat liberal Cristian Boureanu.

"Potrivit procedurii, Biroul Permanent al Camerei constată încetarea de drept a comisiei parlamentare de anchetă şi se face o adresă prin care se anunţă comisia de încetarea activităţii şi despre obligaţia de a pune la dispoziţia autorităţilor documentele primite pe timpul activităţii", a explicat preşedinta Camerei Deputaţilor, citată de Mediafax.

La Comisia parlamentară de anchetă în cazul Ridizi, deputatul PDL Cristian Boureanu şi-a informat colegii, luni, că a trimis o adresă la DNA.

Procurorul general i-a răspuns precizând că la DNA se derulează acte premergătoare începerii urmăririi penale în cazul Ridzi. Membrii comisiei parlamentare de anchetă au primit de la Boureanu documentul pe care l-a primit de la procurorul general. Deputatul PDL a arătat că această comisie parlamentară de anchetă trebuie să-şi înceteze activitatea, deoarece în caz contrar ea ar funcţiona ilegal.

Comisia parlamentară de anchetă a respins solicitarea lui Boureanu, pe motiv că nu intră în competenţele sale pronunţarea pe acest subiect. Totuşi, deputaţii din comisia parlamentară de anchetă au decis ca documentul primit de Boureanu să fie trimis la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Antena3.ro

×
x close