Tribunalul Bucureşti a arătat în motivarea deciziei de respingere a cererii lui Adrian Năstase de reducere din pedeapsa sa de doi ani de închisoare a celor şase zile petrecute în spital de ce nu a fost admisă solicitarea fostului premier, scrie
Mediafax.
Fostul premier Adrian Năstase şi-a provocat în mod voit leziunile pentru care a stat internat, în perioada 20-26 iunie, la Spitalul Floreasca din Capitală, acesta fiind motivul pentru care zilele respective nu pot fi scăzute din pedeapsa sa de doi ani de închisoare, arată Tribunalul Bucureşti.
Magistraţii Tribunalul Bucureşti (TB) arată, în motivarea deciziei prin care a respins cererea lui Năstase de a se considera executate zilele din perioada 20-26 iunie, că "potrivit dispoziţiilor articolului 87 Cod penal, durata executării pedepsei închisorii se socoteşte din ziua în care condamnatul începe să execute hotărârea definitivă de condamnare, dispoziţiile alineatului 3 al aceluiaşi articol statuând că timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital, intră în durata executării, afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei".
Judecătorul TB notează, în documentul citat, că "toate înscrisurile existente la dosarul cauzei la care am făcut referire până la acest moment şi la care se adaugă actele medicale existente la dosarul cauzei, raportul de expertiză medico-legală, stabilesc fără putinţă de tăgadă faptul că internarea medicală a petentului s-a datorat unei tentative de suicid".
Instanţa mai arată că legiuitorul s-a limitat în textul de lege la sintagma "şi-a provocat în mod voit boala", fără a crea situaţii distincte, astfel că "a da o interpretare particulară unei tentative de suicid ar însemna ca judecătorul să se situeze deasupra normei de drept la care s-a făcut referire".