Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu s-a aflat printre propunerile de premier al PSD făcute marți în CExN, însă fostul ministru a dezvăluit, la Antena 3, motivele pentru care a renunțat la această nominalizare, deși o ”motiva”.
”M-a propus organizația de București, Codrin Ștefănescu și domnul primar Negoiță. Au fost propuși și miniștrii Daea și Fifor, însă au refuzat. Am rămas eu și Viorica Dăncilă. Ceea ce mi-am dorit este să nu se împartă voturile în CExN şi să mergem mai departe cu cel care să aibă, din punctul de vedere al CExN, tot sprijinul.
Pentru PSD cel mai important acum este să guverneze și guvernul să lucreze, nu avem nevoie de tensiuni. Am considerat că voturile trebuie să se ducă spre susținerea Vioricăi Dăncilă, ca să fie legitimată și să obțină legitimarea președintelui. Înainte de vot, m-am ridicat și am spus că nu îmi doresc această funcție. Le-am mulțumit colegilor, pentru că propunerea a fost foarte onorantă”, a declarat Ecaterina Andronescu, marți, la emisiunea Punctul de întâlnire, de la Antena 3.