Antena 3 CNN Politică De ce a plecat Traian Băsescu "inopinat" de la dezbaterea privind revizuirea Constituţiei

De ce a plecat Traian Băsescu "inopinat" de la dezbaterea privind revizuirea Constituţiei

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 20:38 07 Mar 2013 Modificat la 20:38 07 Mar 2013
De ce a plecat Traian Băsescu "inopinat" de la dezbaterea privind revizuirea Constituţiei
Foto: Agerpres
Preşedintele Traian Băsescu a plecat astăzi din aula Academiei Române, de la dezbaterea privind revizuirea Constituţiei şi nu a mai ascultat şi părerile invitaţilor, pentru că aşa era oportun, având în vedere că şeful statului nu este parte din discuţiile privind revizuirea legii fundamentale, a declarat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Bogdan Oprea, la Antena 3.

"Domnul preşedinte a plecat conform programului, nu inopinat, aşa cum se lasă impresia. Aşa s-a stabilit în protocolul Administraţiei Prezidenţiale şi cu organizatorii, să-şi prezinte punctul de vedere, după care pleacă. Nu a plecat neprevăzut", a explicat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Bogdan Oprea, într-o intervenţie telefonică la emisiunea "La ordinea zilei", de la Antena 3.

Reprezentantul Administraţiei Prezidenţiale susţine că plecarea preşedintelui imediat după ce şi-a prezentat punctul de vedere asupra revizuirii Constituţiei s-a făcut conform unui protocol, având în vedere că şeful statului nu este parte din comisia privind modificarea legii fundamentele a statului.

"S-a considerat oportună participarea de maniera aceasta, pentru că domnul Traian Băsescu a fost invitat să prezinte punctul de vedere al preşedintelui în funcţie, privind revizuirea Constituţiei, dar dânsul nu este parte din dezbaterile privind revizuirea Constituţiei. Prin urmare, părţile implicate acolo, pornind cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, cel care face parte şi din comisia privind revizuirea, au rămas să-şi prezinte punctele de vedere care în mod cert vor constitui parte din dezbaterea publică", a precizat Oprea.

"Nu a fost nimic spontan, inopinat, totul a fost prevăzut dinainte într-un protocol", a adăugat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei.

Preşedintele Traian Băsescu a participat joi la o dezbatere la Academia Română, privind revizuirea Constituţiei. La întâlnire a fost prezent şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

Băsescu: Revizuirea Constituţiei trebuie să se bazeze pe referendumul din 2009




×
x close