Opoziţia din România vrea să creeze un partenerit solid cu Casa Regală, iar unul dintre liderii USL lucrează deja la un proiect de lege în acest sens, a dezvăluit preşedintele PC, Daniel Constantin, luni seara, la Antena 3.
"Noi, opoziţia, cred că trebuie să acţionăm şi vă mărturisesc acum, pentru prima dată, că lucrez la un proiect de lege astfel încât Casa Regală să poată fi folosită în perioada următoare, dacă nu în acest proces de aderare la spaţiul Schengen, în alte lucruri importante - imagine, reprezentarea României în plan extern - ca o instituţie de interes naţional în subordinea Parlamentului", a declarat Daniel Constantin, preşedinte al USL, luni seara, la emisiunea "Sinteza zilei", de la Antena 3.
Şeful PC a ţinut să sublinieze că doreşte să creeze un parteneriat solid cu Casa Regală şi va discuta mai pe larg despre acest subiect şi cu ceilalţi lideri ai opoziţiei.
"În istoria recentă, după 1990, Casa Regală a făcut foarte mult pentru România, ceea ce înseamnă integrarea ţării noastre în UE. De asemenea, Casa Regală poate fi un atu extrem de important pentru România în aderarea la spaţiul Schengen, pentru că în perioada de integrare în NATO şi UE, a fost primită de mult mai mulţi şefi de stat decât preşedintele, oricare ar fi fost el în acea perioadă", a adăugat şeful PC.