Conducerea ALDE a decis, joi, excluderea din partid a lui Daniel Constantin, Eugen Durbacă şi Mircea Banias, a anunţat vicepreşedintele formaţiunii Andrei Gerea, scrie Agerpres.
"Am avut excluderile unor colegi care s-au opus în ultima perioadă deciziilor partidului şi au adoptat anumite poziţii duplicitare în legătură cu ALDE. (...) S-au votat trei excluderi din partid în persoana domnului Daniel Constantin, domnului Mircea Banias şi domnului Eugen Durbacă", a declarat Gerea după şedinţele forurilor de conducere ale ALDE.
El a adăugat că nu au fost făcute alte propuneri de excluderi şi că s-a încercat o mediere cu cei trei, dar nu a reuşit.
"Numele le ştiţi şi dumneavoastră de o săptămână. A fost o săptămână în care s-a încercat o mediere cu doi dintre cei aflaţi pe listă, care au depus o acţiune împotriva partidului în justiţie, dar, din păcate, nu s-a putut ajunge la niciun rezultat şi am fost nevoiţi să luăm această decizie", a menţionat Gerea.
El a precizat că din 96 de membri prezenţi, 92 au fost pentru excluderea lui Daniel Constantin şi 91 pentru excluderea celorlalţi.