Liderii USL Victor Ponta şi Daniel Constantin au participat, sâmbătă, la Târgovişte, la lansarea candidaţilor USL Dâmboviţa, pentru alegerile parlamentare.
''Fiţi alături de noi pe 9 decembrie pentru că avem nevoie să ne întoarcem la normalitate, să ne întoarcem la linişte, avem nevoie să punem punct unei perioade în care, din păcate, nu am avut parte decât de conflict, ură'', le-a spus preşedintele PC, Daniel Constantin celor prezenţi la mitingul USL de la Târgovişte.
Acesta a precizat că votul de la alegerile parlamentare este unul important pentru crearea unei Românii puternice.
''Vrem o Românie puternică. Vrem să construim prin programul de guvernare şi prin oamenii pe care îi propunem în Parlament o Românie puternică. Dumneavoastră, judeţul Dâmboviţa, prin votul pe care l-aţi dat la alegerile locale, printr-o schimbare pe care puţini o anticipau aţi dovedit deja că sunteţi unul dintre judeţele puternice ale României. Şi vă felicit pentru lucrul acesta'', a afirmat Constantin.
Printre cei 11 candidaţi USL din Dâmboviţa se numără şi ministrul Mediului, Rovana Plumb.
În Colegiul 1 Senat Fieni-Pucioasa va candida vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Leonardo Badea (PSD), în Colegiul 2 Senat Târgovişte-Moreni va candida Sorin Roşca Stănescu (PNL), iar în Colegiul 3 Senat Găeşti-Răcari-Titu va candida actualul senator Valentin Calcan (PSD).
La Camera Deputaţilor în Colegiul 1 Fieni va candida Vasile Horga (PNL), în Colegiul 2 Pucioasa ministrul Rovana Plumb (PSD), în Colegiul 3 Valea Dâmboviţei deputatul PSD Ion Stan, în Colegiul 4 Târgovişte va candida Ion Pârgaru (PNL), în Colegiul 5 Moreni va candida Zisu Stanciu (PSD), în Colegiul 6 Răcari deputatul Georgică Dumitru (PC), în Colegiul 7 Titu va candida Ion Săvoiu (PSD) şi în Colegiul 8 Găeşti va candida deputatul PSD Carmen Moldovan.