Antena 3 CNN Politică Dan Voiculescu: Traian Băsescu să clarifice modul în care a decurs întâlnirea de la Grivco

Dan Voiculescu: Traian Băsescu să clarifice modul în care a decurs întâlnirea de la Grivco

1 minut de citit Publicat la 19:43 29 Noi 2009 Modificat la 19:43 29 Noi 2009
Dan Voiculescu: Traian Băsescu să clarifice modul în care a decurs întâlnirea de la Grivco
"Traiane, hai să rupem pisica! Sau, dacă vrei tu, motanul!" este mesajul lui Dan Voiculescu care crede că Traian Băsescu a făcut o obsesie faţă de persoana sa. Într-o scrisoare deschisă, Voiculescu îi cere lui Băsescu să clarifice public cum a decurs întâlnirea de la Grivco din 2004, atât de comentată de Traian Băsescu.

Preşedintele fondator al Partidului Conservator i se adresează lui Traian Băsescu, direct, cu formula "Dragă Traiane". Adresarea mai puţin protocolară are şi o explicaţie: scrisoarea nu este trimisă şefui statului, ci candidatului la preşedinţie.

"Traiane, hai să rupem pisica! Sau, dacă vrei tu, motanul! În 2004 ai venit la Grivco să negociem. Erai împreună cu Teodor Stolojan şi, spui tu, cu căciula în mână. Nici atunci presa nu a fost invitată, informată sau prezentă. Sigur, înţeleg că dacă se fac în lipsa presei, dar în prezenţa lui Traian Băsescu, negocierile, chiar şi la Grivco, sunt transparente şi în interesul românilor."

Dan Voiculescu îi cere lui Traian Băsescu să facă publice detaliile discuţiilor de acum cinci ani, de la Grivco. O întâlnire între liderii politici, la care presa nu a participat.

"Ce nu reuşesc să-mi amintesc, pentru că nu am dat niciodată importanţă unor astfel de amănunte, este cine a stat în capul mesei, cine în stânga şi cine în dreapta. Nu vrei, Traiane, să spui românilor şi să-mi aminteşti şi mie cum am stat noi la acea întâlnire? Am observat că tu eşti foarte sensibil la asemenea detalii. Aş întreba presa, dar, din păcate, repet, presa nu a ştiut nimic."

În scrisoarea deschisă, liderul Partidului Conservator mai remarcă: "La fel ca toţi românii, am observat şi eu că ai dezvoltat o obsesie în ceea ce mă priveşte. Reuşeşti performanţa, deloc uşoară, de a-mi rosti numele de cel puţin 7-8 ori în orice intervenţie publică, indiferent de context sau de subiectul dezbătut. În aceste condiţii, trebuie să admiţi şi tu, ai o problemă."

Scrisoarea liderului conservator vine după ce preşedintele Traian Băsescu a acuzat în repetate rânduri faptul că la sediul Grivco liderii majorităţii parlamentare ar fi decis demiterea Cabinetului Boc. De asemenea, el a declarat recent că tot la Grivco s-a discutat strategia politică a noii alianţe, structura guvernului şi tot acolo s-a stabilit numele prim-ministru, Klaus Iohannis.



Antena 3

×