Antena 3 CNN Politică Dan Voiculescu: Dacă nu se pricepe să scoată România din criză, Guvernul ar trebui să plece (VIDEO)

Dan Voiculescu: Dacă nu se pricepe să scoată România din criză, Guvernul ar trebui să plece (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 08:33 04 Iun 2010 Modificat la 08:33 04 Iun 2010
Dan Voiculescu: Dacă nu se pricepe să scoată România din criză, Guvernul ar trebui să plece (VIDEO)

Dacă nu sunt în stare să scoată România din criză, guvernanţii ar trebui să plece. Este opinia vicepreşedintelui Senatului. Dan Voiculescu. Invitat într-o emisiune televizată, senatorul a vorbit despre măsurile pe care ar fi trebuit să le ia Guvernul, dar şi despre adevărata faţă a FMI.

Senatorul Dan Voiculescu susţine că Guvernul Boc a luat multe decizii greşite atunci când a făcut bugetul pe 2010, deşi ştia mai multe detalii despre situaţia economică a României.

"Eu vă spun că l-am întrebat pe domnul prim-ministru Boc la şedinţa Birourilor Permanente, cum a făcut un buget cu creştere de 2% în luna decembrie-ianuarie, când tot anul 2009 a fost o nenorocire pentru români. (...) Dacă nu se pricep, să ne lase. Nu pe mine, pe români. Pentru că avem nevoie de un guvern care să gestioneze starea de criză", a declarat Dan Voiculescu la Realitatea TV.

Vicepreşedintele Senatului a atras atenţia că nu Fondul Monetar Internaţional ar trebui să decidă politicile economice ale României.

"FMI e o bancă internaţională, care are interesul să dea credite, să ia dobânzi. (...) Şi interesele lui e să asigure că va avea de unde să ia dobânzi", a spus Dan Voiculescu.

Senatorul s-a declarat împotriva restructurărilor din sistemul bugetar şi a adăugat că Guvernul Boc are contestatari mulţi chiar în PDL, dar este susţinut de şeful statului, care are nevoie de un premier obedient.




Antena 3


×
x close